x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Deputaţii au adoptat un act normativ care scoate UBER în afara legii

Deputaţii au adoptat un act normativ care scoate UBER în afara legii

06 Mai 2015   •   19:48
Deputaţii au adoptat un act normativ care scoate UBER în afara legii
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Deputaţii au adoptat un proiect de lege privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, prin care este interzis transportul public de persoane contra cost cu un autoturism fără a deţine pentru acesta autorizaţie taxi valabilă. 

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege cu 298 voturi "pentru", două voturi "împotrivă" şi 16 abţineri. 

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, în sensul sancţionării contravenţionale a persoanelor fizice şi juridice care efectuează transport public de persoane cu un autoturism, fără respectarea prevederilor art.7 din lege. 

Potrivit actului normativ, transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere se execută numai de către transportatori autorizaţi, care deţin autorizaţii taxi valabile, în cazul transportului în regim de taxi sau copii conforme valabile, în cazul transportului în regim de închiriere, eliberate în condiţiile prezentei legi, pentru fiecare autovehicul utilizat. 

De asemenea, este interzis transportul public de persoane contra cost cu un autoturism fără a deţine pentru acesta, după caz, autorizaţie taxi valabilă sau copie conformă valabilă. 

Potrivit proiectului, este interzis transportul public contra cost de mărfuri sau de bunuri cu un autovehicul cu masa maximă autorizată de cel mult 3,5 tone fără a deţine pentru acesta autorizaţie taxi valabilă, potrivit prevederilor legii, sau altă autorizaţie valabilă. 

Proiectul de lege pentru completarea art.55 din Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere a fost adoptat de Senat în octombrie 2014, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Uber este o companie americană care a dezvoltat o aplicație pentru tablete și smartphone-uri care le pemite clienților să comande limuzine cu șofer sau taxiuri. Uber a lansat aplicația pentru iPhone în anul 2010, oferindu-le clienților posibilitatea de a închiria rapid limuzine cu șofer. Ulterior, pe fondul competiției cu jucători mai mici, compania le-a oferit clienților și posibilitatea de a comanda taxiuri sau mașini cu tarife mai mici decât limuzinele.


agerpres.ro

×