x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Deputaţii decid dacă alocaţiile se dublează mai devreme de 1 august

Deputaţii decid dacă alocaţiile se dublează mai devreme de 1 august

08 Mar 2020   •   16:00
Deputaţii decid dacă alocaţiile se dublează mai devreme de 1 august

Deputaţii ar putea decide marţi dacă alocaţiile pentru copii se vor dubla de la 1 august. Ordonanța de urgență care amână cu 6 luni intrarea în vigoare a legii care dublează alocaţiile copiilor se află la Camera Deputaţilor. Ludovic Orban anunţa că dacă OUG va fi respinsă o va ataca la CCR.

Camera Deputaţilor are pe ordinea de zi a plenului de luni ordonanţa de urgentă pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a legii dublării alocaţiilor copiilor până la 1 august, odată cu rectificarea bugetară.

Dacă va fi respinsă şi de Camera Deputaţilor, premierul interimar Ludovic Orban a anunţat că va sesiza CCR şi asta pentru că executivul nu are bani în acest moment să plătească dublarea alocaţiilor.

Deputaţii vor discuta luni şi marţi despre respingerea OUG care amână dublarea alocaţiilor pentru copii de la 1 august. Marţi, plenul Camerei Deputaţilor ar putea vota decizional asupra proiectului care măreşte alocaţiile la 300 de lei. Însă există şi posibilitatea ca votul să fie amânat două săptămâni, potrivit unor surse politice.

În luna decembrie a anului trecut, Camera Deputaţilor a votat, decizional, propunerea legislativă care prevede dublarea alocaţiei pentru copiii între 2 şi 18 ani, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv la 600 de lei pentru copiii cu handicap.

Legea a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis pe 14 ianuarie.

Ulterior, Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a legii până la 1 august, odată cu rectificarea bugetară. Senatul a respins OUG fiind primul for legislativ sesizat iar decizională este Camera Deputaţilor.

Mediafax

×
Subiecte în articol: dublarea alocatiilor