x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Deputaţii PDL n-au avut curaj să voteze contra parcurilor

Deputaţii PDL n-au avut curaj să voteze contra parcurilor

de Monica Iordache Apostol    |    10 Noi 2010   •   00:00
Deputaţii PDL n-au avut curaj să voteze contra parcurilor
Sursa foto: Karina Knapek/Jurnalul Naţional

Sub presiunea reprezentanţilor organizaţiilor neguvernamentale, care, de la balcoanele sălii de plen a Camerei Deputaţilor, fluturau coli de hârtie pe care scria cu litere mari "GENOCID", deputaţii au retrimis la Comisia de administraţie publică Ordonanţa 114/2007, care protejează spaţiile verzi din oraşe.

Raportul trimis de comisia condusă de pedelista Sulfina Barbu modifica în mod esenţial articolul cel mai important al ordonanţei, articolul 71, care interzice schimbarea destinaţiei de spaţiu verde a unui teren, indiferent de forma de proprietate a acestuia. Comisia a eliminat această interdicţie, lăsând spaţiile verzi din oraşe la bunul plac al autorităţilor publice şi al proprietarilor, care ar fi putut astfel construi nestingheriţi blocuri de beton în mijlocul parcurilor şi al zonelor de recreere. Deputatul PNL Lucia Varga, fost secretar de stat în Ministerul Mediului în Guvernul Tăriceanu, iniţiator în acea vreme al odonanţei, a declarat de la tribună că dacă ordonanţa este adoptată de Camera Deputaţilor în forma propusă de Comisia de administraţie, adică cu articolul 71 modificat, "vor dispărea peste 300 de hectare de spaţiu verde din Bucureşti" şi multe altele din alte oraşe din ţară.

"Vor dispărea 28 de hectare din Parcul Tineretului, 12 hectare din Parcul IOR, 7 hectare din Prisaca Dornei", a avertizat Varga. Ea a explicat că în perioada în care era secretar de stat în Ministerul Mediului au existat nenumărate sesizări cum că hectare întregi din parcuri din marile oraşe, precum Râmnicu-Vâlcea, Constanţa, dispar pentru a face loc construcţiilor, iar Ordonanţa 114 a apărut ca un efect al acestor presiuni din partea locuitorilor oraşelor şi a ONG-urilor. "Ordonanţa 114 a salvat hectare întregi de parcuri. Acum trebuie să alegeţi între susţinerea rechinilor imobiliari şi viitorul copiilor noştri", le-a spus Varga deputaţilor din sală, majoritari PDL, întrucât grupurile PSD şi PNL se retrăseseră în semn de protest faţă de prezenţa Robertei Anastase la conducerea şedinţei.

Şi fostul ministru al Mediului din Guvernul Tăriceanu, Attila Korodi, a spus că, deşi interdicţia aplicată proprietarilor de a schimba destinaţia unui teren este "drastică", a fost singura soluţie de a salva spaţiul verde. "Acum, prin această ordonanţă, există cât de cât o normalitate. Ar fi o greşeală să lăsăm o uşă deschisă acolo unde ştim bine că nu trebuie. Autorităţile locale nu îşi onorează responsabilităţile", a declarat Korodi, cerând rediscutarea ordonanţei în comisie. Şi PSD, prin Aura Vasile, a cerut retrimiterea la comisie, clamând protejarea parcurilor şi amintind că bucureştenii au doar 1,7 metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor, faţă de minimul de 26 de metri pătraţi ceruţi de Uniunea Europeană.

În mod paradoxal însă, Aura Vasile a cerut o decizie de respingere a ordonanţei şi a acuzat administraţia "portocalie" că vrea să aibă mână liberă la construit în parcuri. Korodi s-a întors la microfon şi i-a replicat Aurei Vasile că presiunile pentru distrugerea parcurilor sunt multicolore, nu numai portocalii. "E un întreg curcubeu", a precizat fostul ministru. În final, liderul grupului PDL, Mircea Toader, a declarat şi el că PDL e de acord cu rediscutarea ordonanţei, retrimiterea la comisie făcându-se cu 90 de voturi pentru şi o abţinere. Singurul deputat care s-a abţinut este pedelistul Vasile Gherasim, fost primar PSD al Sectorului 1.

×
Subiecte în articol: observator