Deputatul UDMR de Cluj Palfi Mozes Zoltan a murit, aseara, la Clinica de Chirurgie nr. 1 din Cluj-Napoca, unde fusese internat in urma cu doua saptamani cu coma diabetica.
Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Laszlo Attila, a declarat, marti, pentru Mediafax, ca deputatul va fi inmormantat in comuna Mihai Viteazu, judetul Cluj.
"Domnul deputat Palfi a decedat, luni seara, la Clinica de Chirurgie nr. 1 din Cluj-Napoca, unde fusese internat in urma cu doua saptamani cu diagnosticul coma diabetica. I-au fost descoperite valori foarte mari ale glicemiei si a fost internat la Terapie Intensiva. Nu se stia bolnav de diabet. Inmormantarea va avea loc in comuna Mihai Viteazu, judetul Cluj", a spus Laszlo, care este medic de profesie.
La randul sau, presedintele UDMR Cluj, deputatul Mate Andras, a declarat ca nu stie deocamdata daca vor fi organizate alegeri partiale pentru ocuparea postului ramas vacant in Colegiul nr. 9 Cluj, unde activase Palfi.
Palfi Mozes Zoltan avea 67 de ani si fusese ales in 2008 deputat de Cluj in Colegiul nr. 9. A detinut anterior functiei de deputat pe cea de vicepresedinte al Consiliului Judetean Cluj.
UDMR a trimis in Parlament in urma alegerilor din 2008 doar doi deputati, Palfi Zoltan si Mate Andras.
Era casatorit si avea doi copii. Era de profesie meteorolog.