Anchetatorii au descins, in aceasta dimineata, la doua locuinte din Mangalia. Una apartine lui Iuzeir Raim, lider al clanului cu acelasi nume, iar a doua este a unei grefiere de la Judecatoria Mangalia, care i-ar fi inlesnit concubinei lui Raim accesul la dosarul prin care acesta a fost trimis in judecata.
Actiunea este organizata de politistii Serviciului de Investigatii Criminale din cadrul IPJ Constanta, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta. Surse din randul anchetatorilor spun ca la inceputul acestei saptamani grefiera, in schimbul unor foloase, i-ar fi permis concubinei lui Iuzeir Raim sa plece cu dosarul din Judecatoria Mangalia pentru a face copii. "Grefiera sustine ca ar fi primit o ciocolata de la concubina lui Raim", spun sursele citate de Mediafax. Perchezitiile vizeaza atat casa lui Iuzeir Raim, cat si a grefierei, in acest caz fiind facute cercetari pentru luare si dare de mita, respectiv sustragere de documente si inscrisuri oficiale.
La inceputul lunii februarie, procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta au dispus trimiterea in judecata a 14 persoane cunoscute ca facand parte din clanul Raim din Mangalia, inclusiv a liderului gruparii, Iuzeir Raim, pentru comiterea mai multor infractiuni, printre care loviri sau alte violente, detinere de arma supusa autorizarii fara drept, asociere pentru savarsirea de infractiuni si marturie mincinoasa.Potrivit rechizitoriului intocmit de procurori, in 28 mai 2011, Iuzeir Raim, impreuna cu alte sase persoane apropiate, au provocat un scandal in clubul Vision din statiunea Neptun, in urma caruia doi tineri au fost batuti, iar Iuzeir Raim a fost injunghiat.
"Ulterior savarsirii acestor fapte, inculpatul Iuzeir Raim a initiat constituirea unei asocieri intre mai multe persoane, cu scopul de a savarsi mai multe infractiuni al caror scop a fost acela de a evita tragerea sa la raspundere penala pentru altercatia din clubul Vision, din noaptea de 28.05.2011. La aceasta asociere, al carei lider a ramas inculpatul Iuzeir Raim, au aderat ulterior si inculpatii Tibuleac Dumitru Robert, Dumitru Vasile, Martac Florin, Lucachi Claudiu Bogdan, Mustafa Alberto, Mustafa Senol si Albota Dumitru', se mentioneaza in rechizitoriul intocmit de procurorii constanteni.
Conform acestora, pe parcursul verii anului 2011 grupul de persoane condus de Iuzeir Raim a savarsit un numar mare de infractiuni cu violenta - loviri, amenintari, distrugeri, ultraj contra bunelor moravuri si lipsiri de libertate, cu scopul de a intimida partile vatamate si martorii si de a le determina sa isi retraga plangerile formulate ori sa dea declaratii mincinoase in fata organelor de urmarire penala.
"Urmare a actiunilor violente ale membrilor acestei asocieri, o parte din partile vatamate si unii dintre martori au parasit teritoriul Romaniei", se mai arata in rechizitoiu.
Astfel, Irina Ignat si George Valeriu Ilisei au dat declaratii mincinoase cu ocazia audierii lor in calitate de martori la Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta, cu scopul de a zadarnici urmarirea penala efectuata fata de restul coinculpatilor.
Procurorii au dispus trimiterea in judecata a inculpatilor Iuzeir Raim, Senol Mustafa, Alberto Mustafa, Claudiu Bogdan Lucachi, Dumitru Robert Tibuleac, Florin Martac, Vasile Dumitru, Dumitru Albota, Irina Ignat, George Valeriu Ilisei, Ion Dacian Rosca, Laurentiu Gobeaja Mihai, Geani Ilie Vladescu si Ionut Cristian Oglan. Acestea sunt acuzate de loviri sau alte violente, ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice, detinere de arma supusa autorizarii fara drept, asociere pentru savarsirea de infractiuni, incercarea de a determina marturia mincinoasa, marturie mincinoasa si favorizarea infractorului.De asemenea, fata de alte patru persoane, cercetate in aclasi caz, s-a dispus disjungerea cauzei in vederea continuarii cercetarilor pentru infractiunile de amenintare, lovire sau alte violente, distrugere si lipsire de libertate in mod ilegal, cauza astfel formata fiind trimisa Parchetului de pe langa Judecatoria Mangalia. Totodata, s-a dispus disjungerea cauzei si trimiterea ei la Parchetul de pe langa Judecatoria Mangalia si pentru continuarea cercetarilor in ceea ce priveste unul dintre pistoalele neletale, precum si cartusul glont (munitie letala) gasite in urma perchezitiei facute in imobilul in care locuiau Mustafa Raim, Mustafa Senol si Mustafa Alberto.
Prin acelasi rechizitoriu s-a dispus si scoaterea de sub urmarire penala a lui Mustafa Raim pentru infractiunile de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice si incercarea de a determina marturia mincinoasa.