Politistii bucuresteni fac, miercuri, cinci perchezitii la locuintele lui Niculae Duduianu si ale altor patru membri ai gruparii suspectati ca au inselat cu 100.000 de euro cetateni straini in timpul vanzarii unor lingouri despre care spuneau ca sunt de aur.
Potrivit Politiei Capitalei, actiunea este o continuare a celei din 13 ianuarie, cand au fost retinute mai multe persoane. La actiunea de miercuri participa politisti ai Serviciului de Investigatii Criminale.
In 13 ianuarie, politistii Serviciului de Investigatii Criminale - Politia Sectorului 5 au retinut pentru inselaciune, mai multe persoane, printre care si pe Niculae Duduianu, dupa ce in masinile cu care mergea spre Cluj-Napoca au fost gasite 105 lingouri de cate 50 de grame dintr-un metal de culoare galbena.
Gruparea suspectata ca insela cetateni straini era monitorizata din august 2011. In 12 spre 13 ianuarie au fost oprite pe autostrada Bucuresti - Pitesti cele doua masini in care erau Niculae Duduianu si alti cinci complici ai acestuia.
Acestia intentionau sa ajunga la Cluj-Napoca pentru a-i vinde unui cetatean turc patru kilograme de aur in lingouri de cate 50 de grame, in schimbul carora urmau sa primeasca 100.000 de euro.
In urma cercetarilor s-a stabilit ca, in 22 august 2011, membrii gruparii, respectiv Niculae Duduianu, Catalin P., Marius C. si Aurelia D., au indus in eroare doi barbati pentru a le vinde patru kilograme de aur in schimbul sumei de 100.000 de euro. In momentul in care a solicitat banii pentru a-i verifica, profitand de neatentia cumparatorilor, Marius C. a inlocuit suma de 100.000 de euro reala cu 200 de copii din hartie ale unor bancnote de 500 de euro, teancul de copii avand prima si ultima bancnota reale.