Deznădejde și revoltă mută. România la 100 de ani de la Marea Unire

Deși există mulțumire față de evoluția României în ultimii 10 ani în care investi­țiile, în principal, din fonduri UE au schimbat în bine viața din multe comunități, toate sondajele de opinie, cercetările cantitative, indică o stare de nemulțumire și de pesimism. În ultimul an, 2017, a crescut semnificativ ponderea segmen­tului de populație care consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită, se află într-o involuție. Așa cum relevă această cercetare calitativă, în spatele acestei percepții se află, pe de o parte, zgomotul de pe scena politică, conflictele politice care inevitabil au efecte negative nu doar în plan politic, ci și în plan social și economic și sunt, deci, direct resimțite de cetățean: protestele polarizează societatea și creează mulțimi tăcute care, fie din neîncrederea că vor fi ascultate, fie de teamă că vor fi marginalizate/stigma­tizate din cauza propriilor opinii, nu se mai exprimă, iar economic efectele sunt vizibile în devalorizarea monedei naționale și creș­terea prețurilor. Pe de altă parte, transpare și o auto­critică față de abandonarea comunicării și empatiei la nivel micro, ceea ce întărește această percepție negativă.

Cu toate acestea, românii sunt mai optimiști când fac o evaluare a propriei situații economice fie prezente sau viitoare. Asta pentru că, așa cum această cercetare calitativă arată, pe fondul unei tot mai mari neîncrederi în instituții sau sprijin din exterior, oamenii își pun speranțele tot mai mult în forțele proprii și încearcă să rezolve la nivel micro și individual anumite dificultăți pe care le întâmpină. Acest lucru nu este eminamente negativ, ci, mai degrabă, aș privi cu optimism, ca bază pentru dezvoltarea unei societăți coezive. Atunci când oamenii încep să se unească la nivel micro pentru un scop comun, un obiectiv comun important pentru ei, de exemplu, rezol­varea unor probleme din blocul sau zona în care locuiesc, de la locul de muncă, este un pas mic, dar care multi­plicat poate face o diferență pozitivă la nivel macro.

În plus, cercetarea a eviden­țiat și alte elemente de optimism, care, dacă ar fi utilizate eficient/încurajate, ar îmbunătăți nu doar starea de spirit la nivelul societății, ci și evoluția României. Pe de o parte, sunt aspectele percepute ca mergând bine în România, în principal, inițiativa privată pe care statul ar trebui să o sprijine prin toate măsurile sau, cel puțin, să nu o încurce/îngrădească și turismul în România, care trebuie susținut și potențat. Pe de altă parte, sunt factorii percepuți că pot influența pozitiv evoluția țării și aici referirile sunt, cu precădere, la sportivii recunoscuți la nivel internațional și specialiștii români care lucrează în străinătate, ambele categorii putând fi utilizate în favoarea României din punctul de vedere al imaginii de țară.

Cred, însă, că unul dintre cele mai impor­tante aspecte relevate de această cercetare, care explică foarte mult starea de spirit actuală din societatea românească, se referă la modul în care este percepută România din punctul de vedere al valorilor care lipsesc, cu precădere, din societate: voință, încredere și loialitate înțeleasă ca atașament față de valori și principii. Voința a dispărut pe fondul deznădejdii că oamenii obișnuiți pot face ceva semnificativ pentru România și unde răspund aproape în unani­mitate „nu avem noi putere să schimbăm ceva”. Deznădejdea s-a format în urma multor acțiuni populare care au rămas fără efect, de la vot la altfel de manifestări. Încrederea a dispărut pentru că ceea ce percep la nivelul societății este o încălcare frecventă a unor valori și principii care definesc o societate așezată și armonioasă: promovarea competenței care a fost înlocuită cu nepotismul și obediența, respectul față de adevăr pervertit din prea multă corectitudine politică și ipocrizie în minciună, inclusiv în rela­țiile interumane cotidiene, sancționarea corectă a ilgalității percepută ca fiind condiționată de statutul persoanei și realizată de cele mai mult ori în afara sălii de judecată.

IONELA SUFARU, sociolog Avangarde