Cu o seară înainte de a muri, Nicu Ceauşescu făcea planuri de petrecere. Şi-a sunat cel mai apropiat văr şi i-a spus să se pregătească de grătar, pentru că se vor vedea în curând. Nu au mai apucat însă. Nicolae Ceauşescu, vărul lui Nicu, a povestit pentru România TV despre prietenia lor, despre iubirile beizadelei prezidenţiale şi despre ultima discuţie pe care a avut-o cu acesta.
În urmă cu exact 39 de ani, pe 28 martie 1974, Marea Adunare Naţională instituie funcţia de preşedinte al Republicii Socialiste România, iar Nicolae Ceauşescu este ales în unanimitate şi devine astfel primul preşedinte al României. Chiar dacă regimul său s-a încheiat în decembrie 1989, chiar şi astăzi, viaţa cuplului dictatorial şi a copiilor acestuia suscită interesul oamenilor.
Citeşte şi Nicu Ceauşescu, spionat de Securitate, la ordinele mamei sale VIDEO
Purtau acelaşi nume, cel mai sonor de altfel din perioada respectivă - Nicolae Ceauşescu. Unuia i se spunea Nicu, celuilalt Brinky. Pe cei doi veri îi despărţea o diferenţă de 10 ani, dar îi apropia timpul petrecut împreună. "Aş putea să vă spun nu fără mândrie că eu am fost cel mai apropiat de el, am trăit cel mai mult împreună. Ne-am apropiat din 1977 şi până în momentul în care a plecat la Viena pentru tratament", povesteşte vărul lui Nicu Ceauşescu.
Citeşte şi Amintiri cu Nicu Ceauşescu: A mâncat pe nerăsuflate prăjituri primite într-o cutie de pantofi VIDEO
Nepotul lui Nicolae Ceauşescu îşi aminteşte şi de iubirile vărului său. "Avea o faimă să îi spunem de playboy. Ştia totuşi să separe foarte bine lucrurile. De exemplu, stătea la un chef fără probleme până la 4 dimineaţa, dar la 7 era la serviciu şi îşi făcea treaba", a relatat Nicolae Ceauşescu.
Află mai multe detalii despre relaţia dintre Nadia Comăneci şi Nicu Ceauşescu pe RTV.NET.