Tribunalul Bucureşti a aprobat săptămâna trecută cererea firmei Plus Development, dezvoltatorul complexului My Dream Residence din nordul Capitalei, de intrare în insolvenţă.
"Admite cererea debitorului Plus Development. În temeiul art.32 alin.1 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei deschide procedura generală împotriva debitorului. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i administratorului judiciar", se arată într-o hotărâre a Tribunalului Muncipiului Bucureşti (TMB) din 7 decembrie.
Administrator judiciar a fost desemnată Management Reorganizare Lichidare SPRL, iar termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului a fost stabilit pentru 6 februarie 2010.
Dosarul privind intrarea în procedura de insolvenţă a fost înregistrat la TMB pe 27 noiembrie
"Analizând situaţia de fapt şi având în vedere protejarea proiectului, dezvoltatorul a decis deschiderea procedurii de reorganizare sperând ca problemele apărute datorită mediului economic actual să fie rezolvate în cel mai scurt timp", au declarat reprezentanţii Plus Development.
My Dream Residence, singura investiţie a firmei în România, este construit în zona cartierului Pipera, pe un teren de 10.000 de metri pătraţi şi cuprinde trei imobile totalizând 180 de apartamente. Lucrările de construcţie au fost finalizate la începutul acestui an, cu o întârziere de circa şase luni.
Reprezentanţii dezvoltatorului nu au dorit să ofere detalii despre numărul locuinţelor achiziţionate în cadrul complexului. Unul dintre cumpărători este însă fondul de investiţii norvegian Be Igloo, care deţine 25 de locuinţe în complex. Firma Plus Development este controlată de familia Berberoglu din Turcia.
Constructorul ansamblului rezidenţial a fost firma B&A Construcţii, cu capital turcesc, aflată în prezent în procedura de insolvenţă.
Reprezentanţii administratorului judiciar, firma Global Insolvency, au declarat agenţiei Mediafax că Plus Development datorează peste trei milioane de euro firmei de construcţii.
În replică, administratorul judiciar al B&A Constructii susţine că nu ştie despre o datorie a constructorului către Plus Development.
Potrivit datelor de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, Plus Development avea anul trecut datorii de peste 80 milioane de lei (circa 20 milioane de euro).
În ultima perioadă mai mulţi dezvoltatori şi firme de construcţii au solicitat intrarea în procedura de insolvenţă din cauza problemelor de lichiditate şi pentru a se proteja împotriva creditorilor.
Una dintre cele mai mari insolvenţe este cea a firmei EFG Crevedia Development, administrată de investitori britanici, care intenţiona să construiască circa 6.000 de locuinţe în zona localităţii Buftea din apropierea Capitalei.
Ziarul Financiar a publicat, vineri, un articol în care se arată că EFG Crevedia Development se află în lichidare, iar terenul cu o suprafaţă de 124,16 hectare a fost deja scos la licitaţie de către lichidatorul PricewaterhouseCoopers.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro