Procurorul șef adjunct al DIICOT, Giorgiana Hosu, a declarat că anumite entități din România au devenit ținta unor atacuri cibernetice complexe, care urmăresc de cele mai multe ori obținerea de informații sensibile.
"În domeniul infracțiunilor informatice se remarcă o abordare din ce în ce mai tehnică a probatoriului și în acest context vreau să subliniem încă o dată că suntem în imposibilitatea obținerii de probe tehnice legate de identificarea unor puncte de acces ale utilizatorilor finali în cadrul comunicațiilor de tip GSM sau a acelor de date și că ne așteptăm de la legiuitor să ne pună în mână un instrument viabil pentru combaterea acestui tip de infracțiune tehnică. Au evoluat, am constatat în cadrul anchetelor noastre, atacurile informatice prin depășirea măsurilor de securitate, modificarea datelor informatice, perturbarea funcționării sistemelor informatice, iar anumite entități din România au devenit ținta unor atacuri cibernetice complexe, ce urmăresc de cele mai multe ori obținerea de informații sensibile", a afirmat Hosu, cu prilejul prezentării bilanțului DIICOT pe anul trecut.
Ea a arătat că pe zona infracțiunilor de terorism și a celor contra securității statului au fost evaluate periodic în colaborare cu SRI vulnerabilitățile generate de înființarea grupării Stat Islamic și apariția fenomenului "luptător străin".
"Au fost monitorizate activitățile de propagandă, de prozelitism și radicalizare desfășurate de adepți ai unor entități extremiste pe teritoriul României și fenomenele de izolare ale unor cetățeni români cu preocupări pe linia confecționării de arme artizanale și materiale explozive", a explicat ea.