x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Din profesională – direct în multinaţională. Nemţii îşi pregătesc specialiştii în România

Din profesională – direct în multinaţională. Nemţii îşi pregătesc specialiştii în România

de Oana Matei    |    Luciana Grosu    |    02 Iun 2015   •   23:04
Din profesională – direct în multinaţională. Nemţii îşi pregătesc specialiştii în România
Sursa foto: Purestock/Getty Images/Purestock

Mai sunt câteva zile până când încep înscrierile la şcolile profesionale, iar numărul absolvenţilor de clasa a VIII-a care vor să urmeze un învăţământ dual este în creştere. 2015 este primul an în care elevii au la dispoziţie forma de învăţământ de trei ani. Multe companii multina¬ţionale printre care Mercedes, Kaufland, Bosch, Deichmann, Lidl, au anunţat deja că vor angaja specialiştii pregătiţi în România. Pe lângă siguranţa locului de muncă, există şi alte avantaje.

La finalul anilor de studiu, absolvenţii vor primi un certificat, diplo¬mele fiind recunoscute atât în România, cât și în străinătate, iar absolvenții vor avea prioritate la angajare în firmele partenere. Încă de la lansare, din 2012, toţi elevii admişi în învăţământul profesional de scurtă durată primesc lunar o bursă de 200 de lei din partea statului, iar cele mai multe companii oferă şi ele o bursă lunară, astfel că elevii primesc 400 de lei în fiecare lună. În multe cazuri, transportul şi masa sunt asigurate de şcoală şi companiile partenere pe perioada prac¬ticii, iar elevilor din altă localitate le este asigu¬rată cazarea.

4 candidaţi pe un loc la Alba Iulia
Școala Profesională Germană Alba Iulia a fost deschisă în toamna anului 2013. Elevii beneficiază de spaţii moderne pentru practică, acces la activi¬tatea unor firme importante din judeţ şi bursă de 400 de lei. Programa primului an de studiu conține 60% pregătire practică și 40% teoretică, iar din al doilea an, ponderea practicii este de 75% din totalul orelor de studiu, stagiile de practică desfă¬șurându-se în cadrul companiilor. Două companii multinaționale, Lidl și Kaufland au anunţat că, din toamnă, vor să îşi instruiască viitorii angajați la Școala Profesională Germană din Alba Iulia. Şi nu sunt singurele companii importante care fac acest lucru. „Avem parteneriate cu subsidiara Mercedes, cu Bosh, cu Transavia, dar şi cu alte companii mari. Kaufland şi Lidl vor să îşi deschidă din toamnă două clase. O să ajungem la 7 clase. Partea de selecţie o face şcoala, iar după aceea, reprezentanţii compani¬ilor iau legătura cu cei selectaţi şi fiecare optează - unii pentru industria alimentară, alţii pentru cea auto, alţii pentru ce au înclinaţii. Anul trecut am avut 4 concurenţi pe loc”, spune Florin Roman, vicepresedintele Consiliului Judeţean Alba. Toate au fost posibile graţie unui parteneriat între companii, primărie, Consiliul Judeţean şi Inspectoratul şcolar.

Burse și loc de muncă
Începând cu septembrie 2015, Colegiul Economic Kirițescu din București va înființa două clase de învățământ profesional (56 de locuri) în specializarea comerciant-vânzător. Proiectul o'SCAR - Școala Comercială Austriacă din România și este susținut de  Ambasada Austriei - Sectia Comerciala si de șapte companii de top (Billa, C&A, Deichmann, Drogerie Markt, Hervis, Kika și Humanic). Companiile vor oferi elevilor burse suplimentare, ocazia de a desfășura stagii de practică în maga¬zinele lor și, bineînțeles, prioritate la angajare. Admiterea presupune şi o etapă de preselecţie. Toți candidații vor susține o probă scrisă și un interviu cu reprezentanții companiilor. Tinerii vor opta în scris pentru una dintre cele șapte companii, iar în final repartizarea pe stagii de practică se va face ținând cont atât de preferințe, cât și de media la admitere. „În trecut, școala profesională a fost destul de hulită în România. Acum încercăm să arătăm avantajele acestui tip de învăţământ”, spune Loredana Popescu, directorul Colegiului Kirițescu.

BAC-ul nu este exclus
Absolvenţii de şcoală profesională îşi pot continua studiile înscriindu-se în clasa a XI-a de liceu la zi sau la seral. Ei vor trebui să dea diferenţe corespunzătoare materiilor pe care nu le-au studiat în cei trei ani de formare cu accent pe prac¬tică. Mai departe, pot da BAC-ul şi alege să se înscrie la orice facultate.

Cum se intră la şcoala profesională
Înscrierile în şcolile profesionale cu durata de trei ani se desfăşoară în perioada 8-15 iunie şi nu sunt condiţionate de participarea la Evaluarea Naţională. Absolvenţii de clasa a VIII-a care vor să meargă la aceste şcoli trebuie să completeze întâi fişa de înscriere, la secretariatul şcolii unde au învăţat, după care să o depună la instituția pe care o aleg. Urmează testări şi interviuri. Reprezentanţii companiilor partenere iau parte în unele cazuri la interviuri şi pot solicita introducerea unui probe de preselecţie pentru toţi candidaţii. Acolo unde numărul candidaților este mai mare decât numărul de locuri oferite de școală, se dă obligatoriu examen de admitere. La învăţământul profesional se pot înscrie şi absolvenţii din promoţiile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor.


 

×