x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Din toamnă, doar cei mai buni studenţi vor învăţa gratuit, ceilalţi vor plăti studiile

Din toamnă, doar cei mai buni studenţi vor învăţa gratuit, ceilalţi vor plăti studiile

05 Apr 2012   •   20:40

Din toamna din bugetele universitatilor de stat se vor finanta integral doar o parte a studentilor inscrisi la cursurile unitatilor de invatamant superior, restul urmand sa plateasca partial sau integral educatia, conform evz.ro.

Regulile de finantare a invatamantului superior se vor schimba radical: daca pana acum, 40- 50% dintre studenti beneficiau de educatie gratuita, din toamna un procent mai mic de studenti va avea parte de finantarea studiilor in procent de 100%.
Restul, vor plati un anumit procent sau integral. Totusi, nu scade suma alocata de stat universitatilor, ci banii se impart altfel.

Finantarea se va face pe baza de granturi de studiu, iar un grant complet inseamna 4.000 de lei/ an/ student echivalent, fata de 2.600-2.800 de lei, cat era pana acum.

Sumele economisite prin fractionarea granturilor pot fi folosite pentru finantarea partiala a altor studenti. Fiecare institutie are dreptul sa stabileasca numarul de studenti pe care ii finanteaza, ce procent din grant le aloca si pe ce criterii.

Finantarea primita de un student intr-un an se poate diminua sau chiar pierde in urmatorul an de studiu.

×