x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dinca e suspect într-o a treia crimă: O fată găsită decapitată într-un parc din Craiova

Dinca e suspect într-o a treia crimă: O fată găsită decapitată într-un parc din Craiova

27 Aug 2019   •   13:13
Dinca e suspect într-o a treia crimă: O fată găsită decapitată într-un parc din Craiova
Sursa foto: Observator.tv

Felix Banilă, procurorul-șef al DIICOT, a declarat că procurorii nu exclud varianta existenţei unei a treia victime a lui Gheorghe Dincă.

Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii l-ar fi întrebat pe Gheorghe Dincă despre cazul tinerei care a fost găsită decapitată într-un parc din Craiova în urmă cu patru ani, însă acesta a negat legătura sa cu acest caz.

Alexandra Goghez a dispărut de acasă în anul 2015 și a fost găsită decapitată în parcul Romanescu.

Fata a dispărut în urmă cu 4 ani în timp ce se întorcea de la serviciu, prin Parcul Romanescu, din Craiova. Părinții au mers la poliție, iar acolo li s-a spus că poate fata a plecat cu un băiat. După trei săptămâni, un trecător a găsit trupul neînsuflețit al adolescentei, însă criminalul nu a fost găsit nici până astăzi.

×
Subiecte în articol: gheorghe dincă