x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Directori ANAF București, acuzați de luare de mită și trafic de influență

Directori ANAF București, acuzați de luare de mită și trafic de influență

de Redacția Jurnalul    |    30 Mar 2026   •   20:17
Directori ANAF București, acuzați de luare de mită și trafic de influență
Sursa foto: DNA acuză doi șefi ANAF că au primit mită

Doi directori din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București (ANAF) au fost plasați sub control judiciar de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, fiind acuzați de luare de mită și trafic de influență, într-un dosar care vizează sume de zeci de mii de euro.

Procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și instituirea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față de Octavian-Ciprian Topan, șef Serviciu Juridic în cadrul DGRFP București, acuzat de două infracțiuni de luare de mită și două de trafic de influență, precum și față de Tatiana Popovici, director executiv juridic la data faptelor, în prezent șef Serviciu Juridic Sector 6, pentru luare de mită.

Mită pentru influențarea unor decizii în dosare de insolvență

Potrivit DNA, în perioada mai–iunie 2022, Octavian-Ciprian Topan ar fi cerut, prin intermediul unui practician în insolvență, suma de 50.000 de euro de la reprezentantul unei societăți comerciale aflate în insolvență. În schimb, acesta ar fi lăsat să se înțeleagă că își poate folosi influența pentru ca ANAF să voteze favorabil modificarea planului de reorganizare al firmei.

Anchetatorii susțin că, ulterior, Topan ar fi primit 5.000 de euro în octombrie 2022 și 45.000 de euro în martie 2023, prin intermediul aceluiași intermediar. Banii ar fi fost primiți pentru emiterea unui punct de vedere favorabil din partea ANAF, în calitate de creditor majoritar, privind modificarea planului de reorganizare al societății, modificare care ar fi redus creanța ANAF de la peste 7 milioane de lei la aproximativ 2,1 milioane de lei.

Alte sume de bani primite în dosar

Procurorii DNA mai arată că, în perioada februarie–octombrie 2023, în același context, Tatiana Popovici ar fi primit 15.000 de euro, parte din suma totală de 50.000 de euro cerută inițial.

De asemenea, anchetatorii susțin că, în perioada octombrie–noiembrie 2025, Octavian-Ciprian Topan ar fi primit 5.000 de lei de la lichidatorul judiciar al unor societăți aflate în faliment și ar fi acceptat promisiunea unor sume de 5.000 de euro și 2.000 de euro în legătură cu emiterea unor puncte de vedere favorabile din partea ANAF în proceduri de insolvență și faliment.

Procurorii susțin că banii ar fi fost oferiți pentru ca instituția să aprobe anumite decizii privind lichidatorii judiciari, onorariile acestora și planurile de reorganizare ale unor societăți.

Cei doi funcționari ANAF sunt cercetați sub control judiciar, iar ancheta în acest caz continuă.

×
Parteneri