x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Directorul Spitalului "Grigore Alexandrescu", AMENDAT în dosarul incendiului de la Maternitatea Giuleşti

Directorul Spitalului "Grigore Alexandrescu", AMENDAT în dosarul incendiului de la Maternitatea Giuleşti

06 Feb 2013   •   16:09
Directorul Spitalului "Grigore Alexandrescu", AMENDAT în dosarul incendiului de la Maternitatea Giuleşti
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Directorul Spitalului de Copii "Grigore Alexandrescu" din Capitală a fost amendat de Judecătoria Sectorului 6 cu 2.500 de lei, pentru că nu a transmis la dosarul privind incendiul de la Maternitatea Giuleşti documentele medicale solicitate de instanţă.

Judecătoria Sectorului 6 a reluat astăzi dezbaterile în dosarul privind incendiul produs în 16 august 2010 la Maternitatea Giuleşti, în urma căruia au murit şase bebeluşi, anunţă Mediafax. Instanţa a verificat documentaţia primită în urma adreselor care au fost trimise după termenul din 16 ianuarie, constatând că directorul Spitalului de Copii "Grigore Alexandrescu" nu a transmis o serie de documente medicale solicitate de către judecător. În acest context, instanţa i-a aplicat directorului spitalului o amendă de 2.500 de lei şi, totodată, a reiterat solicitarea pentru trimiterea documentelor medicale la dosarul cauzei.

Instanţa dispusese emiterea unei adrese către Spitalul Clinic de Urgenţă "Grigore Alexandrescu" prin care să fie solicitate informaţii despre starea actuală a copiilor îngrijiţi în unitatea sanitară după incendiul de la Maternitatea Giuleşti.

Totodată, instanţa ceruse de la Institutul Naţional de Medicină Legală lămuriri cu privire la rapoartele de expertiză medico-legală.

Instanţa Judecătoriei Sectorului 6 a stabilit la 27 februarie următorul termen de judecată din acest dosar.

În 16 august 2010 au fost duşi la Spitalul "Grigore Alexandrescu" opt bebeluşi din secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Maternităţii Giuleşti, unde a izbucnit incendiul, trei dintre aceştia decedând în zilele următoare, din cauza complicaţiilor. Alţi trei bebeluşi au murit atunci în incendiu. Două perechi de gemeni - doi băieţei şi un băieţel şi o fetiţă - şi o altă fetiţă au fost salvaţi de medicii din Spitalul "Grigore Alexandrescu".


×