Într-o scrisoare deschisă către abonaţii RCS&RDS, Mark Hollinger, preşedinte şi CEO al Discovery Networks International, spune RCS a scos canalele Discovery din ofertele sale înainte de expirarea contractului dintre cele două companii. Hollinger precizează că Discovery a încercat timp de un an de zile să aducă la masa negocierilor RCS, astfel încât telespectatorii să nu fie afectaţi. Preşedintele Discovery Networks International susţine că au fost demarate discuţii cu autorităţile din România şi cu Uniunea Europeană.
SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE ABONAŢII RCS&RDS DIN PARTEA LUI MARK HOLLINGER, PREŞEDINTE ŞI CEO DISCOVERY NETWORKS INTERNATIONAL
În urmă cu o săptămână, Discovery Networks îi avertiza pe abonaţii RCS&RDS că este foarte posibil să piardă cele şase canale Discovery, inclusiv Discovery Channel, TLC şi Animal Planet. Din păcate, aceste temeri s-au adeverit, iar RCS&RDS a scos canalele noastre din ofertele sale în seara de 29 noiembrie, cu o zi înainte de expirarea contractului. Astfel, aproximativ 3 milioane de telespectatori au pierdut accesul la programele lor preferate, printre care Vânătorii de mituri, Cum se fabrică sau Curiosity. Acest lucru se întâmplă după aproape un an de încercări ale Discovery Networks de a aduce RCS&RDS la masa negocierilor.
Relaţia cu telespectatorii este foarte importantă pentru Discovery, aşadar suntem extrem de dezamăgiţi de situaţia la care s-a ajuns. Fără voi, telespectatorii noştri, Discovery Channel nu ar fi fost cel mai iubit canal de documentare din România în ultimii 15 ani, iar vedete precum Adam şi Jamie, Steve Irwin sau Buddy Valastro nu ar fi ajuns în casele românilor. Avem încredere în publicul din România şi în economia ţării, tocmai de aceea am investit aici în crearea unui birou local, care este responsabil de operaţiunile Discovery în Sud-Estul Europei. Din acelaşi motiv, am creat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei proiectul Şcoala Discovery, o iniţiativă unică prin care oferim conţinut educaţional video şi online gratuit, tuturor profesorilor şi elevilor din România.
Cel mai important este că voi, telespectatorii români, sunteti privaţi de posibilitatea de a alege în funcţie de preferinţele voastre. Având o poziţie dominantă în piaţă, dacă RCS&RDS va continua să elimine canale precum Discovery, în final, telespectatorul va rămâne cu foarte puţine opţiuni în ceea ce priveşte producţiile de calitate, ca cele pe care noi vi le-am oferit, zi de zi, în ultimii 15 ani.
Discovery a oferit celor de la RCS&RDS reduceri ale tarifelor tocmai pentru a veni în întâmpinarea preocupărilor lor legate de condiţiile economice în schimbare din România şi poziţia lor pe piaţă. Cu toate acestea, nu au considerat necesar să se întoarcă la masa negocierilor şi să discute pe marginea ofertei noastre.
Suntem indignaţi de ceea ce se întâmplă, motiv pentru care am demarat discuţiile cu autorităţile din România şi cu Uniunea Europeană. Judecând după ceea ce vedem acum, există riscul ca telespectatorii să fie prinşi în contracte la preţuri mari, pentru servicii pe care nu şi le doresc sau asupra cărora nu au niciun control. Nu credem că este o situaţie pe care şi-o doreşte cineva în viitor.
Suntem norocoşi să avem alţi parteneri precum Romtelecom, UPC, AKTA sau alţi operatori locali, care au în continuare portofoliul Discovery în ofertele lor. Suntem în mod special bucuroşi că UPC va lansa două noi canale Discovery - ID Investigation Discovery şi Animal Planet HD, începând cu 1 decembrie.
Sprijinul vostru în ultimii 15 ani a fost remarcabil şi aş vrea să mulţumesc pe această cale celor peste 20,000 de fani care au semnat petiţia noastră în ultima săptămână. Îi asigurăm că susţinerea lor nu a fost în van. Astfel de telespectatori ne inspiră să producem cele mai bune programe precum Universul văzut de Stephen Hawking, Vânătorii de mituri sau cel mai nou serial de referinţă, Curiosity. Continuăm să facem toate eforturile pentru ca programele noastre să fie disponibile cât mai multor telespectatori.