x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Disperare - Mai are o luna de viata

Disperare - Mai are o luna de viata

de Alex Nedea    |    24 Iun 2005   •   00:00
Disperare - Mai are o luna de viata

Daca nu i se intinde o mana de ajutor, un baiat de 3 ani bolnav de leucemie mai are de trait doar o luna. Conform unui anunt pe Internet, parintii sunt dispusi chiar sa-l dea spre adoptie unei familii care i-ar putea plati operatia.

Daca nu i se intinde o mana de ajutor, un baiat de 3 ani bolnav de leucemie mai are de trait doar o luna. Conform unui anunt pe Internet, parintii sunt dispusi chiar sa-l dea spre adoptie unei familii care i-ar putea plati operatia.

5.424.450.000 DE LEI. Atata ar costa in bani romanesti, la cursul valutar de ieri, viata unui copil de 2 ani si zece luni. 150.000 de euro. Pentru unii, cat o masina care sa rupa gura targului. Pentru parintii baietelului, amandoi someri, aceste multe zerouri l-ar face pe unicul lor copil sa traiasca, sa apuce majoratul, sa simta prima iubire, sa aiba la randul lui o familie.

TIMPUL SE SCURGE. Lucian Mihai Grigore a fost diagnosticat cu leucemie bifenotipica la sfarsitul lunii martie. Doctorii le-au spus parintilor ca mai are doua luni de trait, daca nu face transplantul in Italia. De atunci au inceput sa caute ajutoare, pentru a strange banii necesari pentru operatie. A trecut o luna, adica jumatate din ultimaumul dat de boala si in conturile familiei Grigore s-au strans doar 4.000 de euro din cei 150.000. "Tratamentul a mers foarte bine pana acum. Ar fi fost momentul cel mai bun sa-l ducem la operatie... Dar cum nu am strans banii... Plecam maine cu el acasa si venim peste doua saptamani...", ne spune cu jumatate de gura mama lui Lucian, Ana-Maria Tagoe. Femeia, care locuieste in Targu Jiu, era ieri internata cu copilul la Spitalul Fundeni din Bucuresti.

AJUTOR. "Familia mea este dispusa sa faca orice pentru a-mi salva viata, inclusiv adoptia catre o persoana care poseda o asigurare ce acopera boala mea", scrie in numele baiatului un apropiat al familiei Grigore. Anuntul apare pe pagina de Internet . Sansa acestui copil poate fi un om din Italia, care sa acopere, din asigurarea lui de sanatate, costurile operatiei.

Toti cei care vor sa-l salveze pe Lucian pot dona in conturile deschise la BCR Targu Jiu: in lei: RO64RNCB 28000003878/ 0001 si in euro: RO37RNCB28000003878/0002. Familia poate fi contactata la numerele de telefon 0745-78.72.39.

×
Subiecte în articol: observator