x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator DNA a extins urmărirea penală pentru fals în declaraţii în cazul lui Radu Mazăre

DNA a extins urmărirea penală pentru fals în declaraţii în cazul lui Radu Mazăre

16 Apr 2014   •   13:13
DNA a extins urmărirea penală pentru fals în declaraţii în cazul lui Radu Mazăre

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au extins urmărirea penală pentru fals în declaraţii în dosarul primarului Constanţei, Radu Mazăre.

"Am depus un înscris, respectiv contractul meu de împrumut de acum zece ani. M-au anunţat că au extins urmărirea penală pentru fals în declaraţiile mele de avere. Şi am stat să studiez dosarul", a declarat Radu Mazăre, la ieşirea din sediul DNA.

Primarul Constanţei nu a vrut să dezvăluie informaţii din dosar, ca să nu fie "reclamat" din nou de procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, care marţi a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii în cazul unor declaraţii ale lui Mazăre despre magistraţi.

"Trăim într-o ţară în care nu eu trebuie să mă dezvinovăţesc, că de ce am împrumutat un prieten grec, că de ce un alt prieten îmi dă nişte bani. Suntem într-o ţară în care cei care acuză trebuie să demonstreze că eu sunt vinovat. Nu eu acum ies şi în faţa întregii ţări trebuie să explic viaţa mea. (...) De când sunt primar încontinuu mă dezvinovăţesc", a spus Radu Mazăre.

Primarul Constanţei s-a prezentat, astăzi, la sediul DNA pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat că a primit 175.000 euro mită de la omul de afaceri Avraham Morgenstern.

×