x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator DNA a extins urmărirea penală pentru un vicepresedinte PSD

DNA a extins urmărirea penală pentru un vicepresedinte PSD

17 Dec 2015   •   15:02
DNA a extins urmărirea penală pentru un vicepresedinte PSD

Procurorii au extins urmărirea penală pentru deputatul PSD Andrei Dolineaschi, secretar general al organizaţiei judeţene a unui partid politic, in dosarul cu privire la săvârşirea a două infracțiuni de complicitate la folosirea influenței sau autorității, de către o persoană care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

"În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

1.1 În perioada august-octombrie 2013, inculpatul Govor Mircea Vasile în calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic și vicepreședinte a Consiliului Județean Satu Mare, folosindu-se de influența și autoritatea funcțiilor deținute, a făcut demersuri, prin intermediul suspectului Dolineaschi Andrei (secretarul general al aceluiaşi partid), pe lângă persoane din conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru a obține numirea, detașarea, împuternicirea sau menținerea în funcții de conducere sau de execuție în cadrul nou înființatei Administrații Județene a Finanțelor Publice Satu Mare (A.J.F.P.), a unor persoane obediente lui ori intereselor de partid, pe alte criterii decât cele profesionale.
Procedând în această manieră, pe lângă faptul că a rezultat un folos necuvenit pentru persoanele respective, inculpatul Govor Mircea Vasile a urmărit să obțină/mențină protecția societăților comerciale controlate de el și familia sa din partea organelor fiscale din județul Satu Mare.

1.2 În perioada septembrie 2013-martie 2014, inculpatul Govor Mircea Vasile a procedat în aceeași manieră și în favoarea unui apropiat, în sensul că a depus diligențe pe lângă aceleaşi persoane din conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ca acesta fie promoveze examenul pentru obținerea unui post de conducere sau de execuție în cadrul Direcției Regionale Antifraudă Oradea (instituție nou înființată), fie să obțină o funcție de conducere în cadrul A.J.F.P. Satu Mare, fără ca acest lucru să se materializeze ulterior.
Concret, ajutorul dat de suspectul Dolineaschi Andrei a constat în:
- solicitarea și obținerea unor documente cu caracter confidențial de la persoane cu funcții de decizie în cadrul ANAF ce au fost transmise ulterior inculpatului Govor Mircea Vasile,
- transmiterea solicitărilor pe care inculpatul Govor Mircea Vasile le făcea în sensul arătat mai sus, către factorii de decizie din cadrul ANAF,
- punerea în legătură directă a inculpatului Govor Mircea Vasile cu factorii de decizie din cadrul ANAF etc.)

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Suspectului Dolineaschi Andrei i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii."
 

×