Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat, azi, Consiliului Superior al Magistraturii reţinerea şi arestarea şeful Parchetului Judecătoriei Buftea, pentru fapte de corupţie, informează surse oficiale.
DNA îl acuză pe prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Buftea, Nelu Carpen, de luare de mită.În acest caz ar fi implicată şi avocata Ileana Gâlceavă, soţia unui poliţist ilfovean,Victor Gâlceavă, dar şi un alt avocat din cadrul Baroului Bucureşti, precum şi poliţişti din Ilfov, susţin surse judiciare.
Poliţistul o recomanda pe soţia sa ca avocat al unor persoane care erau în vizorul Poliţiei. Anchetatorii susţin că femeia îşi asigura clienţii că în schimbul unor sume de bani ar putea obţine soluţii favorabile în dosarele penale, chiar de la Parchetul Buftea, fără a mai fi necesară trimiterea lor în judecată.
Astfel, precizează sursele citate, Claudia Gâlceavă ar fi apelat în mai multe rânduri la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.
Sursele citate au arătat că Nelu Carpen ar fi primit mai multe sume de bani provenite de la persoane care avea dosare penale fie în supravegherea Parchetului, fie în lucru la poliţie.