Surse judiciare au declarat că perchezițiile au loc în biroul unui director.
Acesta este acuzat că lua mită de la subordonaţi.
Mai exact, potrivit surselor Agerpres, directorul a ajutat două angajate să ocupe posturile, prin furnizarea subiectelor de la examen, percepând la schimb o "taxă" din salariu.
Procurorii DNA au găsit teancuri cu bani și lingouri de aur
Astfel, în ultimii doi ani, directorul din Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a primit lunar de la cele două angajate o treime din salariu lor.
La locuinţa directorului au fost găsite mai multe teancuri de bani, în total 174.000 lei, 10.000 dolari şi 11.000 euro, dar şi mici lingouri de aur.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a transmis, vineri dimineața, o reacție în ceea ce privește perchezițiile.
„MIPE are o politică de toleranță zero față de fapte de corupție. În măsura în care organele de cercetare penală ne vor solicita colaborarea în bunul mers al anchetei, avem toată deschiderea și le vom pune la dispoziție toate documentele care ne vor fi solicitate. Așteptăm mai multe informații oficiale ca să putem dispune măsuri imediate de izolare a situației și de înlăturare a oricărui risc de vulnerabilizare în continuarea activității”, transmite MIPE.
(sursa: Mediafax)