O doctoriţă psihiatru din Ambulatoriul Cotroceni din Capitală a fost tăiată cu un cuţit pe faţă, antebraţ şi scalp de pacientul pe care îl consulta. Femeia a fost internată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al SUUB, Bogdan Popescu, citat de Mediafax.
"Este medic primar psihiatru şi are 38 de ani. În timpul consultaţiei, pacientul a scos un cuţit cu care a tăiat-o pe faţă, străpungându-i obrazul, pe antebraţ şi scalp. Acum este în Clinica de chirurgie plastică a Spitalului Universitar de Urgenţă. Chiar dacă nu putem spune că rănile i-ar putea pune viaţa în pericol, totuşi femeia a fost în stare de şoc după acest incident", a mai spus medicul Bogdan Popescu.
Starea doctoriţei este stabilă, femeia urmând să rămână internată până când vor fi vindecate plăgile. "Un astfel de medic este expus continuu la riscuri foarte mari, pentru el nu există nici un sistem de protecţie", a adăugat purtătorul de cuvânt al Spitatului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB).
AGRESORUL AUDIAT DE POLIŢIŞTI ŞI INTERNAT LA PSIHIATRIE
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, agresorul, în vârstă de 46 de ani, a fost dus la Secţia 20 de Poliţie pentru audieri. Ulterior agresorul a fost internat la Spitalul de psihiatrie, a precizat Christian Ciocan.
Citește pe Antena3.ro