x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doi adulţi şi un copil, arşi într-o explozie produsă la o sobă

Doi adulţi şi un copil, arşi într-o explozie produsă la o sobă

28 Sep 2011   •   07:00

Doi adulti si un copil au suferit arsuri, in urma unei explozii produse la o soba de gaze, in aceasta dimineata, in localitatea Bagaciu, judetul Mures. Victimele vor fi aduse la Bucuresti cu un elicopter SMURD.

Subsecretarul de stat in Ministerul Sanatatii, Raed Arafat, a spus ca cele trei persoane ranite sunt doi adulti, un barbat si o femeie, si o fetita in varsta de 11 ani.

Adultii au suferit arsuri pe 60% din suprafata corpului.

Medicul sef al SMURD Mures, Cristian Boeriu, a declarat ca adultii au ajuns la Unitatea de Primiri Urgente a SMURD Mures miercuri dimineata, prezentand arsuri pe mare parte din suprafata corpului, in timp ce o a treia victima, un copil, are arsuri la nivelul membrelor superioare.

"La Unitatea de Primiri Urgente a SMURD Mures au ajuns, miercuri dimineata, in jurul orei 8.00, trei victime ale unei explozii, din localitatea Bagaciu, judetul Mures - doi adulti si un copil. O femeie care are arsuri pe peste 70% din suprafata corporala, plus arsuri ale cailor aeriene, intubata si ventilata mecanic, un barbat, care are arsuri de gradele II si III pe 30-35% din suprafata corporala, arsuri ale cailor aeriene si este, de asemenea, intubat si ventilat mecanic. O a treia victima, un copil, are arsuri la nivelul membrelor superioare, pe suprafata mica. Se asteapta un elicopter MAI care sa preia adultii si sa-i transporte la Spitalul de Arsi din Bucuresti", a spus Boeriu.


×