x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doi inamici de război se reîntâlnesc după 66 de ani!

Doi inamici de război se reîntâlnesc după 66 de ani!

22 Ian 2010   •   00:00

Doi piloţi de vânătoare, un român şi un american, care s-au confruntat, în cel de-al Doilea Război Mondial, într-o luptă aeriană se vor întâlni, sâmbătă. Ineditul eveniment are loc după 66 de ani de la duelul celor doi.



Evenimentul va fi găzduit de Muzeul Aviaţiei, fiind invitaţi să participe înalţi oficiali români şi americani, veterani de război, rude şi prieteni ai celor doi eroi în viaţă. Cei doi piloţi, veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial, generalul de flotilă aeriană (r) Ion Dobran şi colonelul (r) american Barrie Davis, s-au angajat, pe 6 iunie 1944, într-o luptă aeriană, în urma căreia pilotul american a fost nevoit să aterizeze forţat, arată Ministerul Apărării citat de Agerpres.

Ziua de 6 iunie 1944 a rămas în istorie ca reper pentru unul dintre cele mai puternice atacuri ale aviaţiei americane îndreptate împotriva câmpurilor petroliere şi a aerodromurilor româneşti, cu misiuni de bombardament asupra unor obiective din Bucureşti, Ploieşti, Braşov, Craiova, Piteşti, Râmnicu Vâlcea şi Galaţi. Lupta angajată între cei doi piloţi s-a desfăşurat în apropierea oraşului Galaţi. Barrie Davis, un tânăr sublocotenent de numai 20 de ani, aviator în Grupul 325 Aviaţie Vânătoare, pilota un avion Mustang P-51, cu care a executat numeroase misiuni de escortare a aeronavelor de bombardament ce efectuau raiduri deasupra României.

Pe 6 iunie, în timpul unei astfel de misiuni de însoţire, a fost atacat de un avion aparţinând aviaţiei militare româneşti, iar pilotul american, cu aparatul grav avariat, a fost nevoit să aterizeze forţat în Ucraina. Locotenentul de aviaţie Ion Dobran era comandantul Escadrilei 48, Grupul 9 Aviaţie Vânătoare, dislocat pe aerodromul din Tecuci, şi pilota un avion Messerschmitt-109. Unitatea sa era destinată frontului din Moldova (împotriva sovieticilor) şi până la data de 6 iunie, ziua întâlnirii cu Barrie Davis, nu intrase în luptă împotriva americanilor.

În lupta aeriană respectivă (cunoscută specialiştilor drept DOGFIGHT), locotenentul Dobran a fost, la rândul său, lovit de coechipierul lui Davis şi obligat, de asemenea, să aterizeze forţat.

×
Subiecte în articol: observator