Desemnarea celor care să ne reprezinte cu competenţă profesională a fost dintotdeauna o problemă pentru romăni. Se pare că şi pentru ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, care a ales recent, din 31 de candidaţi, doi magistraţi de legătură pentru gestionarea crizei din Italia.
Criza din Italia - Chiuariu a ales "pe Sprănceană"
Desemnarea celor care să ne reprezinte cu competenţă profesională a fost dintotdeauna o problemă pentru romăni. Se pare că şi pentru ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, care a ales recent, din 31 de candidaţi, doi magistraţi de legătură pentru gestionarea crizei din Italia. Oficialul a ales un judecător fără nici o promovare şi un procuror cu un examen picat.
La 22 noiembrie, Tudor Chiuariu, ministrul Justiţiei, a dat undă verde celor doi magistraţi care vor fi liantul cu autorităţile italiene. Magistratul de legătură trebuie să favorizeze şi să accelereze formele de cooperare judiciară in materie penală (executarea mandatelor europene de arestare, transferul persoanelor condamnate, transferul de proceduri in materie penală, recunoaşterea şi executarea hotărărilor penale, comisii rogatorii, comunicarea cazierului judiciar) şi civilă (comunicarea de acte judiciare şi extrajudiciare, obţinerea de probe prin comisii rogatorii internaţionale, transmiterea/obţinerea de informaţii asupra dreptului străin, accesul la justiţie a străinului). Cei doi magistraţi care vor activa la Ministerul italian al Justiţiei trebuie să se familiarizeze cu legislaţia şi cu procedurile judiciare italiene. Pănă cănd o vor face trece timpul. Şi asta in condiţiile in care există deja procurori şi judecători care au experienţă de ani intregi in asistenţă judiciară, colaborănd cu diferite instituţii italiene sau europene. Cei doi magistraţi aleşi de Chiuariu dintre cei 31 de candidaţi sunt Mihaela Cristescu şi Elena Hach.
GREŞELI ŞI OMISIUNI. Mihaela Cristescu este judecătoare de 12 ani, timp in care nu a trecut de nivelul de judecătorie. Imparte legea la Judecătoria Rămnicu Sărat. "Doamna judecător Mihaela Camelia Cristescu a participat la seminarii internaţionale privind cooperarea judiciară internaţională in materie penală. Doamna Mihaela Camelia Cristescu are cunoştinţe avansate de limbă italiană şi franceză", arată Chiuariu in comunicatul său. Mihaela Cristescu, contrar legii, şi-a completat declaraţia de avere cum a avut poftă. Astfel, in cea din 2005 nu ştia, de exemplu, după atăţia ani de magistratură, ce salariu are. Tot in 2005, una dintre casele pe care le are avea suprafaţa de 275 mp, insă doi ani mai tărziu aceeaşi casă avea 285 mp. Declaraţia de avere este act public şi, potrivit legii penale, cel care o completează inexact (vezi greşelile) sau incomplet (omisiunile) răspunde in faţa legii. Aşadar, Chiuariu va trimite in Italia un magistrat pasibil de cercetare penală.
"EROARE" IN CV? Elena Hach este procuror la Parchetul de pe lăngă Curtea de Apel Braşov, dar lucrează in Consiliul Superior al Magistraturii. "Din februarie 2007 este directorul Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios, din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Totodată, doamna Elena Hach a participat la numeroase stagii de pregătire in Italia şi in alte state membre ale UE, in problematica cooperării judiciare. Doamna Elena Hach cunoaşte foarte bine limbile italiană şi engleză", mai precizează acelaşi comunicat. Cunoaşterea limbii italiene nu reprezenta un criteriu de selecţie, singurul criteriu real fiind cel al experienţei in asistenţă judiciară internaţională. Angajaţii ministerului nu ştiu probabil că Hach a dat examen pentru funcţia de director, pe care l-a picat cu brio, fiind doar şef serviciu in cadrul CSM. Director este Nicoleta Baltă, aşa cum arată site-ul CSM. Dacă Cristescu s-a zbătut in anonimatul judecătoriei 12 ani, colega insoţitoare Elena Hach a avut parte de atenţia presei, care a scris despre soţul său că a ajuns ofiţer in cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie de la Interne, deşi ca afacerist de telefoane mobile şi textile trăgea ţepe pe la diverse firme din Braşov.