x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doi medici, condamnaţi la închisoare în cazul Crulic

Doi medici, condamnaţi la închisoare în cazul Crulic

24 Mai 2014   •   08:37
Doi medici, condamnaţi la închisoare în cazul Crulic
Justiția poloneză a condamnat doi medici în cazul morții lui Claudiu Crulic, românul decedat într-o închisoare din Cracovia, scrie presa poloneză, citată de Antena3.ro. 
 
Doi dintre medici au fost condamnați la câte opt luni de închisoare, interzicerea deținerii unui post de conducere în cadrul sistemului de sănătate publică timp de doi ani și o amendă penală. Cele două cadre medicale au fost găsite vinovate de neglijență în serviciu. Un al treilea cadru medical a fost achitat. Sentințele nu sunt definitive și pot fi atacate la o instanță superioară.
 
Claudiu Crulic, în vârstă de 33 de ani, a murit în ianuarie 2008, după câteva săptămâni de greva foamei. Românul, orginiar din Dorohoi, a fost încarcerat în septembrie 2007, fiind acuzat de furt. Românul și-a susținut nevinovăția, afirmând că la data producerii furtului nici măcar nu se afla în Polonia. 

 

×
Subiecte în articol: cazul crulic închisori polonia