x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doi militari români au fost răniţi în Afganistan

Doi militari români au fost răniţi în Afganistan

25 Ian 2010   •   00:00

Doi militari români aflaţi în baza militară din Kandahar, Afganistan, au fost răniţi uşor, duminică, în jurul orei 19.30, ora României, în urma unui atac cu rachetă, informează MApN.

Plutonierii-majori Sergiu Hulpoi şi Mihai Păduraru au fost transportaţi la Spitalul Militar din Baza Kandahar, unde au primit primele îngrijiri medicale, iar după investigaţiile preliminare s-a stabilit că starea lor de sănătate este stabilă. Mihai Păduraru a fost externat luni dimineaţă, în timp ce Sergiu Hulpoi a rămas internat, fiind sub supraveghere medicală.

Militarii, subofiţeri de stat major, se aflau la începutul misiunii de şase luni în Afganistan, precizează Ministerul Apărării.

"Ministrul apărării naţionale, Gabriel Oprea, şi şeful Statului Major General, amiral Gheorghe Marin, urmăresc cu atenţie evoluţia stării de sănătate a militarilor răniţi", mai menţionează sursa citată.

×
Subiecte în articol: observator