x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doi oameni au fost răniţi după prăbuşirea liftului într-un spital

Doi oameni au fost răniţi după prăbuşirea liftului într-un spital

22 Oct 2011   •   07:04
Doi oameni au fost răniţi după prăbuşirea liftului într-un spital

Doua persoane au fost ranite sambata dimineata, dupa ce un lift de la Spitalul Municipal Orsova s-a prabusit.

Conform Antena 3, cei doi raniti, care au suferit fracturi deschise, erau angajati ai unei firme din Ploiesti, care se ocupa cu lucrari de intretinere a lifturilor si au fost transportati la Spitalul Judetean din Drobeta Turnu Severin.

Liftul in care se aflau cei doi muncitori era iesit din functiune si s-a prabusit de la etajul trei la etajul inferior in momentul in care se care executau lucrari la ascensor.



×
Subiecte în articol: lift spital raniti orsova