x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doi olandezi, prinşi cu 84 de kilograme de heroină în Vama Sighetu Marmaţiei

Doi olandezi, prinşi cu 84 de kilograme de heroină în Vama Sighetu Marmaţiei

05 Mar 2019   •   11:26
Doi olandezi, prinşi cu 84 de kilograme de heroină în Vama Sighetu Marmaţiei

Doi cetăţeni olandezi au fost prinşi luni, la Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmaţiei, având ascunse într-un autoturism 167 de pachete care conţineau 84 kilograme de heroină, a informat DIICOT.
Luni, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Maramureş au dispus reţinerea pentru 24 de ore a celor doi pentru săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară de droguri de mare risc.
"În fapt, s-a reţinut că, la data de 04.03.2019, la ora 9,33, suspecţii au pătruns pe teritoriul României, prin PTF Sighetu Marmaţiei, dinspre Ucraina, într-un autoturism înmatriculat în Germania. Cu ocazia controlului efectuat s-a constatat că autoturismul este prevăzut cu un loc special amenajat format prin dublarea porţiunii de şasiu pe suprafaţa aferentă zonei locurilor din faţă ale autoturismului, compartiment realizat prin sudarea de foi de tablă, cu acces din interiorul autoturismului, pe sub scaunului pasagerului din dreapta faţă. În compartimentul special amenajat au fost identificate 167 de pachete ce conţineau cantitatea de 84,3 kg heroină", se arată într-un comunicat al DIICOT.
Conform IGPF, suspecţii sunt o femeie şi un bărbat, în vârstă de 29, respectiv 44 de ani.
Marţi, cei doi vor fi prezentaţi Tribunalului Maramureş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Acţiunea a fost instrumentată cu sprijinul poliţiştilor de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: olandezi heroină sighetu marmatiei