Istoricul Mihnea Berindei a murit duminică dimineaţa, la Veneţia, a declarat pentru AGERPRES fostul director al Arhivelor Naţionale ale României, Dorin Dobrincu.
"Am pierdut un prieten scump. Alte cuvinte sunt de prisos astăzi", a scris Dobrincu, pe pagina sa de Facebook.
Mihnea Berindei s-a născut pe 22 martie 1948 la Bucureşti şi a urmat cursurile Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti, între anii 1966-1970, specializându-se în istoria Imperiului Otoman.
A emigrat în Franţa unde a absolvit, în 1972, Ecole Pratique des Hautes Etudes (EPHE).
După prăbuşirea regimului comunist, Mihnea Berindei s-a implicat în crearea Grupului pentru Dialog Social iar în anii 2000 a participat la restituirea pentru istorici a arhivelor Partidului Comunist din România.
A făcut parte din Comisia Prezidenţială pentru Investigarea Dictaturii Comuniste din România. AGERPRES