x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doliu în lumea muzicii polulare! Fiica de numai un an a saxofonistului Adi Creciunescu a murit subit

Doliu în lumea muzicii polulare! Fiica de numai un an a saxofonistului Adi Creciunescu a murit subit

09 Mai 2018   •   17:39
Doliu în lumea muzicii polulare! Fiica de numai un an a saxofonistului Adi Creciunescu a murit subit

Familia saxofonistului arădean Adrian Creciunescu a fost lovită astăzi de o tragedie cum nici un părinte nu își poate imagina.Fetița lor cea mică s-a stins din viață, în brațele medicilor.  

Nimic nu părea să anunțe o astfel de tragedie în familia soților Adi și Roxana Nicoleta Creciunescu. Acum mai puțin de două luni, pe 13 martie, fetița lor, Zarra, împlinea un anișor. Era cea de-a doua fiică a soților Creciunescu. „Cel mai frumos cadou de la Dumnezeu” – așa cum scria Roxana Nicoleta pe pagina ei de Facebook, atunci când micuța împlinise primul an din viața ei.

Zilele trecute micuței i s-a făcut rău dintr-o dată și a fost dusă de urgență la spital. A ajuns la Timișoara, acolo unde a fost operată de un hematom. Astăzi însă, micuța s-a stins în brațele medicilor timișoreni.

Dumnezeu a iubit-o atât de mult, că a chemat-o la el, să stea printre îngeri…

Nouă ne rămâne doar să le transmitem condoleanțe soților Creciunescu și să fie tari, fiindcă micuța lor va fi cu ei întotdeauna!

×