x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doliu în sportul românesc. A murit președintele care a condus Universitatea Craiova

Doliu în sportul românesc. A murit președintele care a condus Universitatea Craiova

15 Mar 2020   •   14:09
Doliu în sportul românesc. A murit președintele care a condus Universitatea Craiova
Sursa foto: pixabay.com

Ion Traian Ștefănescu, fost conducător al Universității Craiova, a murit sâmbătă, la vârsta de 78 de ani.  Anunțul a fost făcut pe facebook jurnalistul craiovean Ion Jianu. 

„A murit prof. univ. dr. Ion Traian Ștefănescu, șef promoție 1965 Facultatea de Drept București, ultimul prim-secretar al Doljului, cel care a salvat statuia lui Oblemenco de furia lui Emil Bobu, s-a opus mai marilor zilei unei colaborări tip cartel cu Dinamo și Steaua, așa cum i s-a propus, s-a implicat direct în bunul mers al echipei în acei ani grei, 1988, 1989 și multe alte fapte bune”, a anunțat pe facebook jurnalistul craiovean Ion Jianu, citat de Gazeta Sporturilor. 

 

Acesta a fost și un mare jurist care și-a dedicat viața carierei didactice și cercetării în domeniul dreptului muncii. A primit numeroase premii și a fost de nenumărate ori omagiat pentru contribuțiile importante făcute în dreptul muncii și în general pe scena dreptului românesc.

 Președintele Uniunii Juriștilor din România, avocatul Ioan Chelaru l-a caracterizat pe profesor și a vorbit despre viața acestuia: „Absolvent ca șef de promoție al Facultății de Drept a Universității din București (promoția 1965) și doctor în drept (din anul 1979), cadru didactic al Facultății de Drept din cadrul Universității din București (1965-1989), al Departamentului de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice (1994-2011) și cadru didactic asociat – Universitatea 'Nicolae Titulescu' si Universitatea 'Titu Maiorescu', București (1994-2011) precum și conducător de doctorat în cadrul Academiei de Studii Economice, specializarea Dreptul muncii (1999-2015), profesorul universitar doctor Ion Traian Ștefănescu a fost un titan al dreptului muncii.

Uniunea Juriștilor din România i-a onorat munca în domeniul dreptului muncii acordându-i premiul special în anul 2017 pentru lucrarea 'Codul muncii și Legea dialogului social. Comentarii și explicații' și premiul Mircea Manoilescu al UJR în anul 1997. Ultima întalnire cu domnul Ion Traian Stefanescu a fost una cu adevarat emoționantă și specială pentru Uniunea Juriștilor din România, acesta oferind o alocuțiune cu totul deosebită în calitate de invitat special al Premiilor Științifice ale UJR din decembrie 2019. 

Dumnezeu să îl odihnească în pace!”

Ștefănescu a fost membru al CC în Partidul Comunist Român și prim-secretar al județului Dolj. Fost absolvent al Facultății de Drept, Ștefănescu a condus Universitatea Craiova după perioada „Craiova Maxima” și a fost decisiv în două rânduri pentru echipa alb-albastră. 

×
Subiecte în articol: Ion Traian Ștefănescu