x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doliu în teatrul românesc! „Era o mare actriță, din specia cea mai rară, a celor care înțeleg teatrul”

Doliu în teatrul românesc! „Era o mare actriță, din specia cea mai rară, a celor care înțeleg teatrul”

24 Ian 2021   •   09:50
Doliu în teatrul românesc! „Era o mare actriță, din specia cea mai rară, a celor care înțeleg teatrul”

Actrița Oana Ștefănescu a murit sâmbătă seara la vârsta de 60 de ani. Anunțul a fost făcut de Teatrul Odeon.

 

„Teatrul Odeon anunță cu regret trecerea în neființă a actriței Oana Ștefănescu

Oana Ștefănescu, actriță a Teatrului Odeon de peste 30 de ani, a plecat dintre noi în această seară, lăsând în urmă amintirea unor roluri memorabile, dar mai ales imaginea unui om bun și discret, până în ultima clipă a vieții sale.

Născută pe 19 noiembrie 1960, Oana Ștefănescu a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” la clasa profesorului Octavian Cotescu și a debutat pe scena Odeonului în spectacolul „Mincinosul” de Carlo Goldoni, regia Vlad Mugur (data premierei: 11 octombrie 1991). La Odeon a lucrat sub bagheta regizorilor Vlad Mugur , Alexandru Dabija, Dragoș Galgoțiu , Mihai Măniuțiu, Alexander Hausvater, Radu Afrim , Răzvan Mazilu, iar cea mai recentă premieră a fost pe 20 decembrie 2019, spectacolul „Persona” de Ingmar Bergman, regia Radu Nica. Actrița Oana Ștefănescu avea în pregătire musical-ul „Cabaret” de Joe Masteroff, muzica de John Kander, versuri de Fred Ebb, regia, coregrafia și costumele, Răzvan Mazilu, în care juca alături de soțul ei, actorul Ionel Mihăilescu.

„Oana este o mare actriță, din specia cea mai rară, a celor care înțeleg teatrul și îl fac cu responsabilitate și cu o seriozitate dureroasă, adică așa cum vreau și eu să îl fac, ceva care se depărtează de noi și face parte dintre «ultimii mohicani». Oana Ștefănescu lucrează un rol așa cum un ceasornicar elvețian lucrează filigranat un ceas. Aș spune că Oana când lucrează are o atenție filigranată, care mă emoționează nespus în timpul lucrului. [...] Alături de ea eu învăț ce înseamnă teatrul adevărat, adică relație, profunzime, adică teatrul așa cum trebuie să fie." - coregraful, dansatorul și regizorul Răzvan Mazilu despre actrița Oana Ștefănescu

De-a lungul anilor a obținut mai multe premii: Premiul de debut pentru rolul Floricica în spectacolul „Este ciudat" (1987), Premiul Cea mai bună actriţă pentru rolul Anne în filmul „Căţărarea" la Festivalul Tinerilor Creatori de Film, Bucureşti (1987), premiul Cea mai bună actriţă pentru rolul Irina din spectacolul „Matca" (1988), premiul Cea mai bună actriţă pentru rolul Mariana în filmul „Înnebunesc şi-mi pare rău" - Premiul UCIN (1993), premiul Cea mai bună actriţă pentru rolul Antigona, în piesa cu acelaşi nume (1996), premiul Cea mai bună actriţă pentru rolul Mariana Alcoforado din spectacolul „Scrisorile călugăriţei portugheze" (1997), cu Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, premiul pentru Cea mai bună actriţă la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea din 2015. Acestora li se adaugă Premiul de excelenţă pentru întreaga echipă de actori pentru spectacolul „…au pus cătuşe florilor" (regia Alexander Hausvater ), la Gala UNITER 1992. Cea mai recentă apariție a Oanei Ștefănescu a fost în cadrul emisiunii  moderate de actrița Rodica Mandache , @, difuzată online marți, 17 noiembrie 2020.

Emisiunea poate fi urmărită în continuare aici: https://bit.ly/OanaStefanescu_DialoguriTeatrale

Teatrul Odeon este alături de familia îndurerată și va păstra vie amintirea unei actrițe, dar mai ales a unui om care nu poate fi uitat”, este scris în comunicatul emis de Teatrul Odeon.

 

×
Subiecte în articol: Oana Ștefănescu