Doliu - Parintele Calciu s-a mutat la cer

Astazi ar fi implinit 81 de ani. Ne-ar fi privit cu ochii sai albastri si blajini, pogorand toata dragostea si bunatatea sa asupra noastra. Marti seara insa, la 20:10, ora Romaniei, parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a murit intr-o clinica din Washington. A inchis ochii calm si senin, si s-a lasat in mainile celui pe care l-a iubit si l-a slujit toata viata, Dumnezeu.

ULTIMUL DRUM. Parintele Calciu va fi adus in tara, la biserica Radu Voda din Capitala, si va fi inmormantat la manastirea Petru-Voda din Neamt, indeplinindu-i-se in acest fel dorinta testamentara

Astazi ar fi implinit 81 de ani. Ne-ar fi privit cu ochii sai albastri si blajini, pogorand toata dragostea si bunatatea sa asupra noastra. Marti seara insa, la 20:10, ora Romaniei, parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a murit intr-o clinica din Washington. A inchis ochii calm si senin, si s-a lasat in mainile celui pe care l-a iubit si l-a slujit toata viata, Dumnezeu.

Parintele Calciu traia in America de mai bine de 20 de ani. Fusese alungat de comunisti, de teama ca nu cumva sa intoarca tinerii impotriva regimului. Fara unda de teama, parintele inca din timpul studentiei si-a marturisit credinta in Dumnezeu. Prin anii ’90, a incercat sa se intoarca in tara, dar nimeni nu l-a primit cu bratele deschise. Si-a tinut in frau dorul de glie vreo cinci ani. Doar atat a putut. Caci apoi, an de an, avea sa paseasca pe meleagurile natale si timp de o luna de zile sa se intalneasca cu oamenii de prin toata Romania intr-un pelerinaj al credintei si al sperantei.

CANCER. In septembrie a.c., parintele Calciu a aterizat pe pamant romanesc. Puterile ii erau din ce in ce mai slabite. Boala nu mai avea rabdare cu trupul sau firav. Cu mult timp in urma fusese diagnosticat cu cancer la pancreas, la ficat si la intestine. La ultima sosire in tara parintele a stat mai mult prin spitale decat printre oameni. Boala era in ultima faza. Medicii de la Spitalul Militar Central i-au mai dat cam 2, 3 saptamani de viata. L-au operat, incercand sa-l salveze, asa cum Dumnezeu l-a salvat cand se afla in inchisoarea de la Jilava, unde se imbolnavise de tuberculoza. "Imi aparusera niste ganglioni. Dar s-au vindecat. Fara sa iau nimic. Dumnezeu", ne povestea parintele acum un an de zile, intr-un interviu acordat ziarului nostru. Medicii romani au sfatuit familia parintelui sa-l lase in tara. Rudele, in speranta ca poate tehnologia de ultima generatie din strainatate va putea sa-l mai tina in viata, l-au internat intr-o clinica din Washington. Fara scapare, insa. Parintele a ajuns in lumea celor drepti. A lasat in spate urmele pasilor sai sfintiti de patimile si lupta acerba intru Hristos.

DETINUTUL SALVATOR. Pe chipul duios al parintelui nu vedeai urma de intristare. Si nici de ranchiuna pentru toate cele suferite. S-a nascut in localitatea Mahmudia, Tulcea. Dintre cei 11 copii cati erau la parinti, el era cel mai mic. Era in anul II la Facultatea de Medicina, cand el, impreuna cu mai multi colegi, scarbiti de practicile sistemului ticalosit din universitati, au protestat fata de introducerea marxismului in scoala, ca materie obligatorie, dar si impotriva persecutiilor la care erau supusi anumiti dascali, precum Grigore Popa, profesor de Anatomie. Zi de zi, ceas de ceas, Securitatea nu-si ridica privirea turbata, fixata asupra lor. Parintele Calciu a fost luat impreuna cu colegii sai, dar si unele cadre didactice, chiar din laboratorul de anatomie. Fara vreo explicatie. Fara drept de apel. Sentinta a fost dura: 15 ani de celula. Iar traseul, asemenea unui giulgiu imens, a cuprins mai toate inchisorile comuniste: Jilava, Aiud, Pitesti. Locuri de tortura in care oamenii erau dusi cu un scop precis: sa moara. Spiritul sau tanar si justitiar nu a vrut sa cedeze. Aruncati in adevarate "corabii ale mortii", studentii, in frunte cu medicinistul de pe-atunci, si-au unit fortele si s-au rugat. Credinta i-a intarit pe unii, pe altii i-a eliberat, trimitandu-i in loc "de liniste si de verdeata". In inchisoare, parintele Calciu a ingrijit bolnavii de tuberculoza si, in loc de penicilina, in fiecare dimineata le dadea suferintilor sa tina la gura mucegaiul de pe paine, infasurat in tifon.

URMELE CHINULUI. Gheorghe Calciu Dumitreasa s-a stins din viata, cuprins de boala. Bataile schingiuitoare, apa rece care curgea neincetat pe peretii celulelor si care le intra pana in maduva oaselor, painea si zeama chioara, drept hrana, urletele si chinurile colegilor de celula, toate i-au macinat un pic cate un pic trupul. Doar discutiile in limbaj Morse si cantarile facute mai mult in gand aveau sa-l tina pe picioare pana la 40 de ani, cand a iesit din inchisoare. Cel de Sus ii ascultase ruga de fiecare clipa: "Doamne, daca ma scoti teafar de aici, o sa-ti slujesc Tie!". Si negresit asa a fost. A inceput Facultatea de Teologie in 1967. De-atunci, parintele Calciu a scris predicile care l-au facut cunoscut in intreaga lume "Sapte cuvinte pentru tineri", atacuri taioase la adresa unui sistem "in care mai importante erau carciumile decat bisericile". A fost de-ajuns sa priveasca in ochii tinerilor, sa le vorbeasca si sa capete adeziunea lor pe viata, in vreme ce Europa Libera vorbea zi de zi de emulatia care se formase printre studenti.

21 DE ANI DE INCHISOARE. Cine ar fi crezut ca parintele iar avea sa ia calea torturilor si a inchisorilor? Preotul Calciu ignora telefoanele de amenintare. Nimic nu-l mai speria. Pana intr-o noapte cand ofiterii de securitate i-au intors toata casa pe dos si au bagat frica in familia sa. A primit pedeapsa cu moartea pentru "transmitere de informatii importante unei puteri straine". Ajutat de un doctor care i-a scris pe fisa ca este tulburat psihic, parintele a reusit sa-si micsoreze pedeapsa la cinci ani de zile. Preotul Calciu a povestit despre ziua in care a fost ridicat iar de Securitate. I-a ramas in minte ca pe un semn de la Dumnezeu, care-i spunea: "Nu te teme, sunt alaturi de tine!": "Securistii venisera sa ma ridice de la Seminarul unde predam. N-au avut curajul sa intre in scoala. M-au asteptat pana am trecut pe la fiecare grupa de Seminar, i-am imbratisat ca pe fiii mei, mi-am luat «la revedere», dupa care ei, intr-un glas, au inceput sa-mi cante «Pasarea maiastra». Era imnul «Oastei Domnului», numai ca il adaptasera pentru mine. Si-n timp ce cantau, se apropiau unul cate unul de mine si-mi daruiau cate o floare".

PRINTRE INGERI. Nimic nu-l mai putea atinge. Lumea intreaga auzise de faptele parintelui Calciu. Predicile sale fusesera publicate in franceza, engleza, germana. Desi in inchisoare i se repeta in mod obsesiv ca familia il reneaga, ca fiul nu vrea sa-l vada, ca sotia l-a parasit, parintele Calciu n-a crezut nici o clipa. Singurele vorbe carora le dadea crezare erau soaptele lui Iisus care-i picurau in ureche asemenea unei ape vii. Parintele Calciu a stiut sa zambeasca si sa nu se mai teama. A stiut sa ierte si sa daruiasca iubire. A plecat de langa noi lasand in urma o cascada de lacrimi si de povete. Dumnezeu sa-l odihneasca!

"IN AMERICA MA SIMTEAM MEREU IN VACANTA!"

Preotul Iulian Gavriluta este unul din acesti tineri indragostiti de verticalitatea parintelui mutat la cele vesnice. Ne-a povestit despre cateva intamplari pe care le-a trait in preajma acestuia. "Ultima data l-am vazut pe parintele Calciu (foto) in spital, in Romania. Asteptam cu totii sa se faca bine. Dupa ce luase de la Inalt Prietenul Sau, Bartolomeu, Sfanta Sfintelor, Impartasania, si intre un batran cu parul alb care voia sa-i recite din «Apus de Soare» si vizita intempestiva a parintelui Arsenie Papacioc - asa a fost ultima sarutare pe care i-am dat-o Parintelui Calciu. Pentru mine a fost un adevarat Mos Craciun in timpul sederii mele in SUA. M-a ajutat enorm. O prietena comuna, Dorina Dutkay, pictorita, i-a oferit in dar o superba icoana pe sticla cu Sfantul Gheorghe, care i-a placut enorm parintelui. O purta mereu cu el. Dar cand a trebuit sa fie operat pe inima in America, doctorul grec a exclamat: «Vai ce icoana frumoasa!» si i-a cerut sa-i dea lui icoana. Nu stia ce sa faca, era asa de atasat de ea… Pictorita i-a zis sa i-o dea ca-i face alta, numai sa-l salveze doctorul. Pictorita i-a daruit alta. O data, la un congres la Vetrei Romanesti in SUA, eram in sala si parintele a zis sa cantam tropare in romaneste. Asta pentru ca cei de acolo, comunitatea noastra, desi romani, le cantau in engleza. Si eu cu alti cativa mai patrioti, cantam unul in romana, ei altul in engleza. Desi de mai bine de 20 de ani traia si slujea la biserica «Sfanta Cruce» din Washington, parintele considera mai mereu ca in acea tara straina era mai mult in vacanta decat acasa. Am fost incantat sa traiesc in preajma acestui suflet mare. Pacat ca nu a ramas in tara sa moara in cerul si pamantul pe care le iubea si pentru care a suferit." Daniela Sontica