x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dorian Popa, prins la volan sub influența substanțelor interzise. Vloggerul era îmbrăcat doar cu lenjerie intimă

Dorian Popa, prins la volan sub influența substanțelor interzise. Vloggerul era îmbrăcat doar cu lenjerie intimă

de Redacția Jurnalul    |    28 Oct 2023   •   17:40
 Dorian Popa, prins la volan sub influența substanțelor interzise. Vloggerul era îmbrăcat doar cu lenjerie intimă

Polițiștii ilfoveni l-au oprit pe Dorian Popa aseară în comuna Domnești, în timp ce conducea o maşină de lux. În urma verificării cu aparatul drugtest, a reieșit că vloggerul consumase canabis, aşa că artistul a rămas fără permis şi i-a fost deschis și un dosar penal.

Dorian Popa a fost tras pe dreapta de poliţişti, chiar în apropierea casei sale, în localitatea Domneşti din judeţul Ilfov. El se afla la volanul unui autoturism Lamborghini şi era îmbrăcat doar cu un halat atunci când a fost oprit de oamenii legii, scrie Antena3CNN

Când l-au văzut, poliţiştii au decis să îl testeze cu un aparat DrugTest, rezultatul fiind pozitiv pentru un tip de substanţe interzise, respectiv canabis.

În apărarea sa, Dorian Popa a declarat că se întorcea de la o petrecere, acolo unde ar fi inhalat accidental fum de la un joint pe care o altă persoană îl fuma. El a fost condus de poliţişti la un spital din Bucureşti, acolo unde i-au fost recoltate probe biologice pentru a se stabili exact dacă acesta a consumat substanţe interzise sau nu.

Totuşi, Dorian Popa a rămas fără permis şi este cercetat într-un dosar penal. În dese rânduri, influencerul a vorbit despre cât de nociv este consumul de droguri sau medicamente şi a negat că ar fi consumat vreodată substanţe interzise.

"La data de 27 octombrie,  ora 21:15 , polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov - Serviciul Rutier, în timp ce se aflau în  exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic, în localitatea Domnești, un autovehicul, condus de un bărbat, iar în urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Întrucât  aceasta nu reprezintă o probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto a fost condus la unitate medicală din București,  pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, conducătorului auto i-a fost reținut permisul de conducere fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce, conform Legii.

Polițiștii  Serviciului Rutier Ilfov au deschis un dosar penal, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive", se arată într-o informare a IPJ Ilfov.

×
Subiecte în articol: Dorian Popa volan canabis