A fost deschis dosar penal de vătămare corporală din culpă, în cazul celor trei surori din Iași care au ajuns la spital după ce bunica lor, aflată sub influența băuturilor alcoolice, le-a spălat pe cap cu o substanță toxică, folosită la deparazitarea animalelor.
Din fericire, starea de sănătate a copiilor este una stabilă. Conform prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic coordonator UPU-SMURD Iași, părinții au ascultat sfatul medicilor și i-au spălat de trei ori pe cap cu apă, până la sosirea echipajelor SMURD. În acest fel, tragedia a fost evitată.
Medicii spun că toți copiii sunt în stare stabilă, fiind internanți și rămânând sub supraveghere.
„Am fost apelaţi de o familie din Jigoreni pentru trei copii care au fost spălați de către bunică cu o substanţă cu potenţial toxic. Nu se ştia exact ce este în compoziţia acelei substanţe. Am trimis în localitate elicopterul SMURD, maşina de victime multiple şi Terapie Intensivă Mobilă SMURD. Copiii au fost găsiţi conştienţi.
Substanţa respectivă este o substanţă toxică cu potenţial de a dezvolta convulsii atunci când ea ajunge în circulaţia sangvină. Au fost indicată spălarea părului cu apă din abundentă, lucru care s-a întâmplat până la ajungerea echipajelor noastre. Primul care a ajuns la faţa locului a fost elicopterul SMURD.
A început tratamentul cu fluide. A început spălătura cu ser fiziologic. Copiii sunt stabili hemodinamic îi ducem către UPU de la Spitalul Pediatrie unde vor fi monitorizaţi şi internaţi. Din fericire nu este vorba despre o substanţă care să producă un stop cardiorespirator într-un scurt timp. Evoluţia este una favorabilă dar este nevoie de tratament.
Noi am contactat, după ce am făcut apelul şi ni s-a spus că bunica a făcut această manevră neindicată pentru orice copil, am luat legătura cu tatăl, cu unitatea de pompieri voluntari de acolo. Le-am spus să se spele pe cap, să îndepărteze toxicul. Acest lucru s-a întâmplat”, a precizat prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic coordonator UPU-SMURD Iași.
Trei surori, la un pas de moarte
Trei surori din satul Jigoreni, din județul Iaşi, în vârstă de şase, opt şi 11 ani, au fost la un pas de moarte, ieri, după ce bunica lor le-a spălat pe cap cu o substanţă extrem de toxică.
Cele trei surori locuiesc în localitatea Jigoreni, din comuna Ţibăneşti, judeţul Iaşi. Astăzi, bunica lor a încercat să le scape de păduchi şi le-a spălat pe cap cu o substanţă extrem de toxică, folosită pentru oi.
Aflată sub influenţa alcoolului, femeia din Jigoreni le-a luat pe cele trei copile în vârstă de şase, opt şi 11 ani şi le-a spălat pe cap cu soluţia toxică.
La scurt timp, copilele au început să se simtă rău, iar familia a sunat de urgenţă la 112.
Medicii SMURD le-au explicat oamenilor să le spele pe cap cu apă şi săpun, de mai multe ori, pentru a îndepărta soluţia chimică, până la sosirea echipajelor de urgenţă.
La faţa locului a fost trimis un elicopter SMURD, dar şi o autospecială de transport victime multiple.
În urmă cu numai o săptămână, alte trei surori au murit în satul Ungra din judeţul Braşov, după ce mama lor le-a spălat pe cap pentru a le scăpa de păduchi cu o substanţă toxică folosită la oi.
Sursa: Antena3