x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dosarele de la Bucureşti au fost declinate la DIICOT Ialomiţa

Dosarele de la Bucureşti au fost declinate la DIICOT Ialomiţa

de Violeta Fotache    |    19 Ian 2010   •   00:00

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Capitalei, procuroarea Oana Bălaşa, ne-a precizat că deja au fost trimise colegilor anchetatori din Ialomiţa două dintre dosarele lui Sergiu Băhăian care se aflau în lucru la procurorii bucureşteni.


AFACERILE LUI BĂHĂIAN CU RADU ADRIAN ŞI CĂLIN MARIN

Sergiu Băhaian, Radu Adrian şI Călin Marin sunt urmăriţI penal de procurorii Capitalei pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Dosarul s-a format încă in 2 mai 2007, pe baza plângerilor formulate de mai multe societăţI comerciale din Bucureşti şI judeţul Ilfov. Acestea reclamau faptul că ar fi fost prejudiciate  de un grup de persoane, prin folosirea unor documente de plată false, utilizate pentru achiziţionarea frauduloasă de mărfuri, în special materiale de construcţii. Cercetările ofiţerilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov - Serviciul de Investigare a Fraudelor, au dus la identificarea celor trei numiţI mai sus. În sarcina lor s-a reţinut că în perioada februarie - aprilie 2007, ca reprezentanţI al SC Absolut Uniprex SRL (administrată de Călin Marin), folosindu-se de intermediarii Răzvan Predescu şI Claudiu Ştefan Cioară - care erau simpli agenţI de vânzări la firma respectivă -  au achiziţionat de la materiale de construcţii pe care le-au plătit cu file CEC fără acoperire, prejudiciind mai multe firme cu 1.500.000 de lei. La 2 mai 2007, poliţiştii i-au reţinut pe doi dintre ei, Sergiu Băhăian şI Radu Adrian, ei fiind prezentaţI procurorilor Parchetului Capitalei în vederea formalităţilor necesare arestării preventive de către instanţă.


MĂSURI BLÂNDE ÎN 2007, PE MOTIV DE PROBATORIU INSUFICIENT ARESTĂRII
"În raport cu probele administrate până în acel stadium al cercetărilor", procurorii au hotărât atunci însă să le dea doar interdictţia de a părăsi Bucureştiul, pentru 30 de zile, măsură ce a fost ulterior prelungită până la 30 iulie 2007.

Procurorul Oana Bălaşa mai precizează că în urma unei informări primate de la DIICOT Ialomiţa, procurorii Capitalei au constatat că între dosarul colegilor de la DIICOT şI cel aflat la Bucureşti "există  o legătură sub aspectul modului de operare şi prin persoana învinuitului Băhăian Sergiu". Astfel că la 30 mai 2007, Parchetul Capitalei şi-a declinat competenţa şI a trimis dosarul la DIICOT Ialomiţa.

Al doilea dosar de la Parchetul Capitalei datează tot din 2007, când procurorii au fost sesizaţI de Direcţia de Investigare a Fraudelor din IGPR.
Cauza îi privea pe Sergiu Băhăian, Călin Marin, Radu Adrian, Predescu Răzvan şI Claudiu Ştefan Cioară. În perioada 15 aprilie 2007 - 30 mai 2007, cei cinci ar fi emis 33 de file CEC şI 12 bilete la ordin, pe numele aceleiaşI firme SC Absolut Uniprex SRL, deşI în conturile societăţii nu aveau nici un ban, ba mai mult firma avea şI interdicţie bancară. ŞI acest dosar a fost trimis colegilor din Ialomiţa la data de 10 iulie 2007, procurorii Capitalei apreciind că faptele au fost comise "în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale" cu cele din primul dosar trimis, astfel că se impunea conexarea lor.

×
Subiecte în articol: observator