x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dosarul fraudarii alegerilor, inchis

Dosarul fraudarii alegerilor, inchis

de Lavinia Dimancea    |    18 Aug 2005   •   00:00
Dosarul fraudarii alegerilor, inchis

Parchetul Instantei Supreme a hotarat ca in dosarul "fraudarea alegerilor 2004" faptele reclamate de Alianta PD-PNL nu exista si, ca atare, a decis neinceperea urmaririi penale.



Fostul presedinte al Biroului Electoral Central (BEC), Emil Ghergut (foto), si ceilalti membri ai biroului au fost scosi basma curata in dosarul "fraudarea alegerilor 2004". Parchetul General a hotarat ca faptele penale reclamate de Alianta PD-PNL privind rezultatele partiale la alegerile electorale de anul trecut nu exista si, ca atare, s-a decis neinceperea urmaririi penale (NUP). Plangerea Aliantei ii viza pe Ghergut si pe ceilalti membri ai BEC in vederea cercetarii acestora sub aspectul comiterii infractiunilor prevazute de articolul 108 din Legea 373/2004, ca si a celor de abuz in serviciu impotriva intereselor statului in forma agravanta, fals intelectual, actiuni impotriva ordinii constitutionale si comunicare de informatii false. Articolul respectiv prevede ca introducerea in uz si folosirea unui program de calculator cu vicii aparente sau ascunse, care altereaza inregistrarea rezultatelor obtinute in sectiile de votare, totalizeaza cu erori sau duce la repartizarea mandatelor in afara prevederilor legii, constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la 2 la 7 ani. La aproape 3 luni de la luarea deciziei, Ministerul Public a comunicat ieri ca, la 20 mai, s-a decis neinceperea urmaririi penale si inchiderea dosarului. Solutia a fost comunicata partilor si nu a fost contestata. Deputatul independent, ex-democratul Aurelian Pavelescu, cel care a depus plangerea, este nemultumit de solutia Parchetului si spune ca aceasta nu este corecta intrucat nu s-au facut cercetari si nici audieri. El sustine ca semnatarii plangerii, Traian Basescu sau Calin Popescu Tariceanu, au posibilitatea sa conteste solutia si sa ceara realizarea verificarilor si a audierilor. (Lavinia Dimancea)

×
Subiecte în articol: observator