x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dosarul lui Dan Voiculescu va fi judecat la Tribunalul Bucureşti pe 8 martie

Dosarul lui Dan Voiculescu va fi judecat la Tribunalul Bucureşti pe 8 martie

08 Feb 2013   •   10:06
Dosarul lui Dan Voiculescu va fi judecat la Tribunalul Bucureşti pe 8 martie
Sursa foto: jurnalul.ro

Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, ca dosarul privatizării Institutului pentru Cercetări Alimentare (ICA), în care este inculpat Dan Voiculescu, să fie judecat pe 8 martie, potrivit Agerpres. Dosarul a ajuns la Tribunalul Bucureşti, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis miercuri că nu mai are competenţa de a judeca această cauză, în urma demisiei lui Dan Voiculescu din funcţia de senator.

Dan Voiculescu a fost trimis în judecată, în decembrie 2008, de procurorii DNA în calitate de acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (GRIVCO) SA Bucureşti, de membru al Adunării Generale a Acţionarilor şi al Consiliului de Administraţie ale ICA şi de membru al AGA şi director general al SC "Bioprod" SA Bucureşti.

Procurorii anticorupţie au reţinut în sarcina acestuia infracţiunile de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum şi de spălare de bani, ambele infracţiuni săvârşite în formă continuată.

În acest dosar a mai fost trimis în judecată fostul administrator al SC "Benefica" SA Bucureşti (firmă din grupul GRIVCO) Jean-Cătălin Sandu, secretar executiv al PC (fost Partidul Umanist Român) şi vicepreşedinte al AVAS, pentru complicitate la infracţiunea de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul este acţionar.

De asemenea, Gheorghe Mencinicopschi, directorul general şi membru al AGA şi, ulterior, al CA al ICA SA Bucureşti, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

×