x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dosarul lui Sorin Blejnar s-ar putea întoarce la DIICOT

Dosarul lui Sorin Blejnar s-ar putea întoarce la DIICOT

31 Oct 2013   •   12:40
Dosarul lui Sorin Blejnar s-ar putea întoarce la DIICOT
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Procurorul de caz a solicitat la termenul de joi al procesului în care este implicat fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar, clarificarea rechizitoriului în acest caz și a cerut ca dosarul să se reîntoarcă al DIICOT.

"Procurorul de caz a solicitat la termenul de joi, DIICOT-ului, adică propriei instituții, să clarifice rechizitoriul ceea ce am spus noi acum un an de zile. Am spus că este neclar și faptele pentru care suntem acuzați nu sunt clare. Alte lucruri nu comentez. Azi procurorul DIICOT a solicitat o suplimentare de la DIICOT pentru că rechizitoriul nu este clar și nu se cunoaște de ce suntem acuzați, adică o recunoaște a ceea ce am solicitat noi acum un an", a spus, azi, Blejnar, la ieșirea din sala de judecată, potrivit Mediafax.

Anul trecut Sorin Blejnar a solicitat Tribunalului Brașov, unde are loc judecarea cauzei, întoarcerea dosarului la DIICOT pentru refacerea urmăririi penale. Tribunalul Brașov a dispus refacerea urmării penale pe motiv că faptele pentru care este încriminat Blejnar nu au fost prezentate explicit. La rândul lui, Sorin Blejnar a spus că nu sunt documente relevante în dosarul de urmărire penală în care să fie descrise faptele de care este acuzat.

Procurorii DIICOT au făcut recurs la decizia Tribunalului, Curtea de Apel Brașov a judecat recursul procurorilor DIICOT și a dispus reîntoarcerea dosarului la Tribunalul Brașov și continuarea procesului. Procesul a început din nou în luna septembrie 2013, iar la termenul de joi judecătorii cauzei au stabilit un nou termen pentru 28 noiembrie.

Sorin Blejnar, fostul șef al ANAF, este acuzat de evaziune fiscală cu produse petroliere cu un prejudiciu de peste 21 milioane de lei la bugetul de stat. În acest dosar au fost trimise în judecată 17 persoane fizice și juridice, dar și șefi din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov precum și fostul șef de cabinet al lui Blejnar, Codruț Marta.

Dosarul are 66 de volume a câte 200-250 pagini fiecare.

×
Subiecte în articol: sorin blejnar diicot evaziune fiscala