Dosarul morţii lui Andrei Gheorghe este încă la poliţie! Medicii legişti nu au finalizat raportul medico-legal.
La autopsie, legiştii au stabilit că Andrei Gheorghe ar fi fost răpus de probleme cardiace mai vechi, care, în timp, i-ar fi provocat mai multe infarcte. Specialiştii au prelevat mai multe probe biologice care au fost trimise, pentru analiză, în laboratoarele INML. Rezultatele la aceste teste nu au ajuns, înca, la medicii care întocmesc raportul medico-legal în acest caz, astfel că, fără actele de la legişti, poliţiştii din Ilfov, care au dosarul morţii lui Andrei Gheorghe, nu pot închide cazul, scrie b1.ro.
Situaţia poate dura chiar şi luni de zile.
"Nu este vina poliţiei, nu au terminat cei de la IML treaba. După ce trec în raportul medico-legal toate datele şi detaliile, atunci fac şi factura pentru tot. Apoi, aceasta trebuie achitată. Oricum, poate să fie de durata, de ordinul saptamânilor sau lunilor, după caz. Asta este procedura", au dezvaluit surse judiciare.
Andrei Gheorghe a murit pe 19 martie la vârsta de 56 de ani.