x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dosarul NANA, trimis în JUDECATĂ

Dosarul NANA, trimis în JUDECATĂ

22 Mai 2015   •   14:26
Dosarul NANA, trimis în JUDECATĂ

Procurorii Parchetului General au trimis în judecată 11 persoane în dosarul privind retrocedarea ilegală a terenurilor din localitatea Nana, procesul urmând să se desfăşoare la Tribunalul Călăraşi.

Infracţiunile reţinute în acest dosar sunt de constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată, conflict de interese, spălare a banilor şi fals în declaraţii.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, au fost trimişi în judecată Gheorghe Dobre (primarul comunei Nana), Tudoriţa Niculae (secretar în cadrul Primăriei Nana), Florian Decu, Marius Gelu Neagu, Marian Dobre, Simona Alina Preda, toţi funcţionari în cadrul Primăriei Nana.

De asemenea, au fost trimişi în judecată Vasilica Preda (contabil), Domnica Enciu, Daniela Negoiţă, Nicolae Tudorache (casier în cadrul Primăriei Nana), Georgică Stolea.

×