x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dosarul Rompetrol: Tensiune, recuzare, încă o amânare

Dosarul Rompetrol: Tensiune, recuzare, încă o amânare

de Violeta Fotache    |    25 Mar 2010   •   00:00

Judecarea dosarului Rompetrol n-a înaintat vreun pas nici la termenul de ieri al procesului în care Dinu Patriciu şi alţi 11 inculpaţi sunt judecaţi de Tribunalul Bucureşti pentru prejudicierea statului român, prin adjudecarea ilegală a creanţei Libia şi manipularea pieţei de capital.

Avocaţii lui Dinu Patriciu au încercat să scape de judecata magistratului Constantin Marino Marin, dar n-au reuşit.

În sala de judecată, avocaţii omului de afaceri Dinu Patriciu au început mai întâi prin a invoca altă excepţie de nelegalitate, după ce la termenul trecut invocaseră un dubiu privind repartizarea aleatorie a dosarului. Cum completul de judecată format din judecătorul Constantin Marino Marin le-a respins excepţia, apărătorii lui Dinu Patriciu şi-au scos din mânecă "asul": cererea de recuzare a judecătorului.

Potrivit unuia dintre apărători, printre motivele invocate s-ar afla atât o antepronunţare în legătură cu nişte excepţii invocate anterior, cât şi faptul că magistratul ar fi "interesat în cauză din pricina relaţiei de rudenie cu Stelian Barna, un lider important al PD-L Ilfov", în timp ce Patriciu este "opozant PD-L". Cererea a fost judecată şi respinsă de un alt complet de judecată, conform procedurii, astfel că procesul va continua cu acelaşi judecător la 31 martie.

×
Subiecte în articol: observator