x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Două tramvaie s-au ciocnit în Capitală, la intersecţia Rahova cu Sebastian: 18 oameni au fost răniţi în accident

Două tramvaie s-au ciocnit în Capitală, la intersecţia Rahova cu Sebastian: 18 oameni au fost răniţi în accident

18 Iul 2012   •   09:39
Două tramvaie s-au ciocnit în Capitală, la intersecţia Rahova cu Sebastian: 18 oameni au fost răniţi în accident

UPDATE 13:50 - 18 persoane au fost ranite in urma ciocnirii celor doua tramvaie, in zona intersectiei Calea Rahova cu Strada Sebastian, acestea fiind transportate la spitalele Elias, Universitar, Floreasca si Bagdasar, a declarat purtatorul de cuvant al ISU Bucuresti, Daniel Vasile. "Optsprezece victime au fost transportate la spitalele Elias, Universitar, Floreasca si Bagdasar. La fata locului se mai afla doua echipaje SMURD care acorda ngrijiri medicale", a spus Vasile Daniel.

El a precizat ca alte persoane au suferit atacuri de panica, insa nu a fost necesara transportarea acestora la spital.

Purtatorul de cuvant al ISU Bucuresti a mai spus ca interventia a fost de amploare, fiind aproape de dimensiunea celei pentru accidentul din Pasajul Lujerului.

11 persoane au fost ranite, dupa ce doua tramvaie s-au ciocnit la intersectia Rahova cu Sebastian. La fata locului au fost trimise mai multe echipaje de politie si de interventie. Circulatia in zona a fost oprita.

Doua tramvaie s-au ciocnit, in jurul orei 12:20, in zona Sebastian, din Capitala.

Potrivit informatiilor de la ISU Bucuresti, in prezent sunt 11 victime, iar numarul acestora ar putea sa creasca, deoarece in ambulantele de la fata locului sunt si alte persoane in investigatii, a a declarat purtatorul de cuvant al Brigazii Rutiere a Capitalei, Ioana Stancu.

"Deocamdata primeaza acordarea primului ajutor. Vom incepe si cercetarea la fata locului, pentru a stabili daca si ce regula a fost incalcata", a spus Ioana Stancu.

Ea a precizat ca traficul in zona intersectiei Calea Rahova cu strada Sebastian este inchis din toate cele patru sensuri, soferii fiind directionati spre Calea 13 Septembrie si Soseaua Salaj.

Unul dintre vatmani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

Printre victime se afla si un copil de 10-11 ani. Una dintre victime, o femeie, are o contuzie la nivelul coloanei vertebrale, in zona cervicala, o alta avand o posibila fractura la membre. Alte sase persoane au suferit atacuri de panica. Toate victimele au fost duse la spital.

Unul dintre tramvaie, care a fost rupt in doua, nu avea calatori. Potrivit martorilor, vatmanul ar fi trecut pe culoarea rosie a semaforului si nu a acordat prioritate celuilalt tramvai cu calatori.

La fata locului au ajuns mai multe echipaje de la SMURD si Pompieri.

Stire in curs de actualizare

×