Primăria Mangalia şi agenţii economici din sudul litoralului românesc se pregătesc pentru lansarea sezonului estival şi anunţă două zile şi două nopţi de distracţie pe muzica celor mai ascultaţi DJ-i, pentru turiştii care vor merge la mare în minivacanţa de 1 Mai.
Potrivit unui comunicat de marţi al Primăriei Mangalia, călătorii care vor coborî din vagoane în gara din staţiunea Neptun vor fi întâmpinaţi, încă de vineri, de muzică mixată de DJ-i plasaţi pe câteva platforme mobile. Petrecerea va continua, după ora 19.00, pe scena instalată în zona "La Steaguri" de pe plaja Neptun, unde vor concerta trupele Zero şi Akcent, urmate de un show live susţinut de Laurenţiu Duţă şi Andreea Bănică.În 1 Mai, distracţia începe la ora 14.00, tot în zona "La Steaguri", unde va fi instalată scena principală, lângă care vor fi amplasate două platforme pentru dans, unde vor putea fi ascultate şlagăre vechi, care vor fi remixate de DJ-i renumiţi.
Spectacolul serii va fi deschis după ora 19.00, în acelaşi loc, de către Smiley & Band, Fly Project, Puya şi Alex. După ora 23.00 şi până în zori, turiştii sunt aşteptaţi să petreacă pe muzica DJ-ilor: Cristi Stanciu, DJ Andi, Vika Jigulina, Liviu Hodor şi Tara, DJ Optick, Alexunder Base, Sasha Lopez, Sunrise Ink. Spectacolul de muzică va fi completat de jocuri de lasere şi focuri de artificii.
În paralel cu aceste concerte vor avea loc şi alte evenimente. Cel mai interesant dintre acestea pare a fi BLOCKbuster INVASION - cinema în aer liber. În două puncte din Neptun se vor amplasa patru ecrane de mari dimensiuni, unde vor rula filme, ultime apariţii sau chiar premiere. Ecranele vor fi amplasate astfel încât să permită unui număr de aproximativ 2.000 de persoane să vizioneze filmele în condiţii foarte bune.
Un alt eveniment va fi concursul de Fashion Design. La competiţia care se va desfăşura în Teatrul de Vară din Neptun vor participa studenţi de la facultăţile de design şi tineri angajaţi la companii de profil.
Primarul municipiului Mangalia, Claudiu Tusac, a declarat că anul acesta este creat, în special, pentru segmentul de turişti cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care aleg staţiunile din sudul litoralului pentru muzică bună, plaje curate şi divertisment.
"Nu-i ignorăm, însă, total pe ceilalţi turişti. De exemplu, pentru copii vor funcţiona instalaţiile parcurilor de distracţii şi herghelia le va sta la dispoziţie pentru vizite şi lecţii de călărit pe ponei. Pentru familişti, vor fi deschise magazinele şi le asigurăm alte mijloace de divertisment: piscine acoperite, terenuri de minigolf sau de tenis de câmp, dar şi caravanele cu lucrătorii din turism, marşul maşinilor de epocă şi altele", a spus Tusac.
Potrivit sursei citate, evenimentele multiple organizate anul acesta împreună cu Asociaţia Litoral şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului au loc în cele două zile de weekend în toate staţiunile din sudul litoralului, având baza la Neptun.
"Pentru tineri am pregătit cele mai multe surprize, astfel încât să transformăm Neptunul în staţiunea tineretului, aşa cum era cândva", a declarat primarul municipiului Mangalia.
Preşedintele ANAT şi al Asociaţiei Litoral-Delta Dunării, Corina Martin, declara că turiştii care îşi vor petrece minivacanţa de 1 Mai pe litoralul românesc vor plăti între 100 şi 200 de lei de persoană pentru două nopţi de cazare, în funcţie de numărul de stele al unităţii hoteliere, pentru sfârşitul acestei săptămâni fiind aşteptate pe plaje între 15.000 şi 18.000 de persoane.