12:40 • Fosta multiplă campioană naţională, balcanică şi vicecampioană europeană de tineret, la categoria 70 de kilograme, Mirela Vasilan, a murit duminică, la Drobeta Turnu Severin
Fosta multiplă campioană naţională, balcanică şi vicecampioană europeană de tineret, la categoria 70 de kilograme, Mirela Vasilan, a murit duminică, la Drobeta Turnu Severin
TRAGEDIE. Sportiva a fost nevoită să se retragă din activitatea competiţională din cauza unei tromboflebite (inflamaţie a peretelui unei vene şi formarea de cheaguri de sînge), de care suferea de doi ani, însă nu a părăsit judo-ul, îndreptîndu-se spre arbitraj.
"Este un şoc pentru toată lumea. Era
veselă, ne bucura pe toţi cu prezenţa ei şi uite cum e viaţa. Alina Dumitru şi antrenorul Bercean, care este prieten bun cu
tatăl Mirelei, tot antrenor şi el, ne-au rugat să depunem coroane şi în numele
lor, pentru că sunt prea departe de ţară. Cum e viaţa! Cu o zi înainte plîngeam
de bucurie la performanţa Alinei Dumitru, iar a doua zi, o plîngeam pe Mirela.
Cînd a fost găsită, a fost prea tîrziu", a afirmat fosta antrenoare a
sportivei de la CSM Drobeta, Lena Sterea.
Mirela Vasilan a fost legitimată la CSM Drobeta şi cîţiva ani la Cluj, la U CSM
şi lotul naţional, sub comanda antrenorului Florin Bercean.
Sursa: Mediafax