x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Drapelul nu are loc de paratrăsnet

Drapelul nu are loc de paratrăsnet

de Dan Radu    |    08 Sep 2015   •   23:05
Drapelul nu are loc de paratrăsnet
Sursa foto: Malina NEGREA / AGERPRES FOTO

Veteranii care au recreat marşul prin care Ardealul de Nord a fost eliberat cu 71 de ani în urmă au fost împiedicaţi să arboreze drapelul României pe clădirea primăriei din oraşul Sfântu Gheorghe pe motiv că acţiunea încalcă normele de protecţie împotriva fulgerelor.

Evenimentul, realizat în fiecare an de veteranii de război şi de militarii care au participat în teatrele de operaţiuni de peste hotare, presupune marşuri în 20 de localităţi din Transilvania, unde drapelul este arborat pe clădirile simbolice în amintirea marşului prin care Armata Română a recucerit Ardealul de Nord în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Când veteranii au dorit să arboreze drapelul pe acoperişul primăriei din Sfântu Gheorghe, pentru a recrea aceeaşi acţiune petrecută la 8 septem¬brie 1944, însă, viceprimarul Tischler Ferenc a interzis acţi¬unea, pretextând că arborarea drapelului pe acoperiş, unde s-a montat un paratrăsnet, contravine normelor de protecţie împotriva fulgerelor. „Viceprimarul a spus că nu se arborează niciun drapel, că o să-l păstreze el. E răutate din partea lor, ură împotriva a tot ce este românesc în acest judeţ”, a declarat Ioachim Grigorescu, preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război Covasna, cel care a intrat cu drapelul în clădire. Incidentul a atras atenţia ministrului Apărării, Mircea Duşa, care a declarat că va discuta personal cu primarul din Sfântu Gheorghe. „Am să-i solicit formal să accepte arborarea drapelului ca simbol pentru jertfa militarilor români în al Doilea Război Mondial”, a declarat Duşa. Incidentul e anchetat şi de Prefectura din Covasna.
 

×