În comuna Frumuşani din Judeţul Călăraşi, malurile lacului Pasărea, pomii fructiferi şi gardurile curţilor au dispărut sub un drum deschis circulaţiei auto. Oamenii s-au trezit cu proprietatea încălcată, fără să li se prezinte vreun act. Primarul comunei, Paul Duţă, spune că a făcut curăţenie de vară. Inspectorii Gărzii de Mediu nu au văzut pădurea de copaci, iar cumnatul edilului, Dinu Ion, se crede proprietarul lacului şi al pământului din jur. Plângerile pe care oamenii le-au făcut au rămas fără răspuns.
În urmă cu două luni, un escavator a ras o mare parte din malul lacului Pasărea. Terenul o ia acum la vale, la un pas de un dezastru ecologic. Pomi cu rodul în floare au fost scoşi din rădăcini şi aruncaţi pe malul lacului, o parte din pământul escavat fiind deversat în apă.
Terenul din jurul lacului Pasărea este în mare parte al riveranilor, Primăria Frumuşani administrând la rându-i o bucată. Chiar şi cu cadastru şi intabulare, oamenii nu au avut nici un cuvânt de spus despre proprietatea lor în faţa ambiţiilor pecuniare ale cumnatului de primar. Dinu Ion este un soi de subconcesionar al luciului apei, iar drumul apărut peste noapte ar facilita accesul la pescuit. Locuitorii comunei bănuiesc că ar dori ca, în jurul lacului, să ridice cabane, astfel încât afacerea să înflorească.
CA-N CODRU
Toate bune şi frumoase până la încălcarea dreptului de proprietate fără nici un aviz. În acte, concesionarul luciului apei este firma RO - TRADITIONAL SRL, administrată de Orezeanu Dumitru. În ciuda faptului că are domiciliul în comună, sătenii nu l-au văzut niciodată. "Acest Orezanu este cel care a obţinut concesionarea lacului. Potrivit legii nu are voie să îl subconcesioneze, aşa cum se aude că ar fi făcut.
Noi nu l-am văzut nicodată pe acest bărbat. Cei de la Garda de Mediu nu s-au obosit să verifice actele concesionarului şi să constate eventualele ilegalităţi. Dinu Ion este cel care face legea aici. Agresează oamenii, iar când au escavat în jurul lacului a fost însoţit de o firmă de bodyguarzi. Este incredibil cum un om poate fi stăpân peste pământul nostru numai pentru că este cumnat de primar. Sesizările pe care le-am depus au rămas fără răspuns. Aceasta este oare ţara în care trăim?", a precizat pentru Jurnalul Naţional unul dintre păgubiţi, care a dorit să îşi păstreze anonimatul.
Contactat telefonic, primarul comunei Frumuşani, Paul Duţă a explicat care este treaba cu drumul din jurul lacului: "Nu ştiu de ce se plâng oamenii pentru că acolo se făcea curăţenie. Chiar şi cei de la Garda de Mediu au văzut că făceam curăţenie. Este şi vina lor că s-au întins până în lac, crezând că totul li se cuvine. Chiar i-am pus să îşi facă actele de cadastru. Eu le-am trimis sesizare să se retragă toţi cu gardurile", a explicat edilul.
Pe de altă parte însă, cadastrul există şi aduce curţile oamenilor până în lac. "Mie mi-au rupt gardul şi mi-au tăiat stâlpii. La vecinii noştri au împins gardul şi au tăiat stâlpii. De când am început să facem plângeri şi diverse memorii s-au oprit. Pe noi ne deranjează că au intrat aşa, fără să ne arate nici o hotărâre de consiliu local sau ceva. Pe vremea când trăiau bunicii mei nu se făcea aşa. Lacul le-a luat 17 metri din curte, iar pe atunci li s-a dat în compensaţie teren în câmp. Acum nu înţeleg unde mai este legea", a declarat Gheorghe Simion, unul dintre păgubiţi.
Afaceri şi în Bucureşti
Remodelarea malurilor lacului nu a avut nici o autorizaţie de la instituţiile abilitate. Potrivit Legii 107/1996, acţiunea de escavare ar fi trebuit să aibă la bază aviz de gospodărire a apelor. Conform Ordinului 1044/2005, lucrările demarate ar fi trebuit să aibă notificări pentru riverani. Numai cu acordul acestora, şi cu toate avizele în ordine lucrările ar fi trebuit aprobate. Mai mult decât atât, autorizaţia de la mediu nici nu există.
Agenţia de mediu a răspuns sesizărilor făcute de riveranii lacului în care a precizat negru pe alb că "nu există nici o solicitare din partea domnului Dinu Ion pentru emiterea de acte de reglementare pentru lucrări pe malul lacului Pasărea." Mai mult, drumul de acces care a tăiat grădinile oamenilor nu este prevăzut de lege în cazul lacurilor antropice, făcute de mâna omului.
Numai în cazul celor naturale, drumurile de acces sunt cerute de lege. Garda de Mediu, venită şi ea în vizită, a constatat că nu există un acord de mediu pentru executarea lucrărilor de pe malul apei. În urma controlului a dispus obţinerea acestui aviz şi a amendat firma concesionară pentru nerespectarea OUG 195/2005 privind protecţia mediului.
În urmă cu doi ani, tranzacţiile dubioase cu terenuri din Băneasa, staţiunea pomicolă din nordul bucureştiului îl aveau ca actor şi pe Dinu Ion. Pe atunci, două pensionare care deţineau acte pentru hectare generoase în Băneasa erau păcălite de un mandatar. Un teren care valora milioane de euro a fost vândut de nenumărate ori. În vânzările repetate pe care Jurnalul Naţional le-a relatat la acea vreme cu lux de amănunte a apărut şi cumnatul primarului din Frumuşani.
"Dinu Ion a plătit 200.000 de euro pentru terenul nostru, a venit la notar şi el. Acest Villy a dispărut şi noi am rămas cu soţia şi cu Dinu Ion, care era cam stânjenit aşa. Am vorbit după câteva luni cu el şi mi-a zis că l-a împrumutat pe Villy cu foarte mulţi bani, era disperat, îşi voia banii înapoi", explicau la acea vreme cele două surori păgubite de un teren care valora milioane de euro.
Citește pe Antena3.ro