Adeverinţa medicală pe baza căreia senatoarea AUR Diana Şoşoacă nu poartă mască de protecţie nu este valabilă, a fost răspunsul DSP, transmis la solicitarea Senatului. Senatorul Laura Iuliana Scîntei a explicat că adeverința trebuie să fie validată de medicul de medicina muncii.
Actul medical prezentat de senatoarea AUR Diana Șoșoacă nu este valabil emis întrucât nu respectă ordinul 874/2020, se arată în răspunsul DSP, citat de preşedinta Comisiei de validare din Senat, Iuliana Scîntei.
Ordinul nr. 874/81/2020 prevede că masca nu este purtată de persoanele care suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare, iar evaluarea se face de către medicul de medicina muncii.
„Răspunsul pe care i l-am înmânat personal la finalul ședinței atestă două lucruri: că emitentul nu este emitentul legal al unei astfel de adeverințe, cu privire la efectul exceptării purtării măștii, întrucât (...) nu medicul de familie este cel competent să excepteze o persoană, pe baza adeverinței, de la purtarea măștii, ci medicul de medicina muncii din cadrul Senatului. Acela este medicul care, pe baza recomandărilor medicului specialist, va stabili dacă acel diagnostic stabilit de medicul de familie (...) corespunde categoriei de boli care ar afecta capacitatea de oxigenare”, a spus Scîntei, la Digi 24.
Senatul ceruse DSP Bucureşti să comunice dacă Diana Şoşoacă este exceptată de la purtarea măştii de protecţie în spaţii închise şi dacă adeverinţa medicală a fost emisă cu respectarea competenţei legale.
În replică, senatoarea AUR Diana Şoşoacă acuză DSP că a încălcat legea când i-a fost dezvăluit diagnosticul.
„Nu avea dreptul să-mi dezvăluie diagnosticul. Dacă voi merge mâine (miercuri - n.r.) la consultări, voi merge fără mască. Le e frică să nu-i infectez cu patriotism”, a declarat Şoşoacă pentru Aleph News.
(sursa: Mediafax)