x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ducu Bertzi: Adrian Păunescu a dăruit mai mult decât puteam noi duce

Ducu Bertzi: Adrian Păunescu a dăruit mai mult decât puteam noi duce

05 Noi 2010   •   00:00

Muzicianul Ducu Bertzi a declarat că el crede că Adrian Păunescu "a dăruit mai mult decât putea" lumea să ducă şi a plecat, "în mare parte, neînţeles şi neascultat".



Ducu Bertzi şi-a amintit cum l-a cunoscut pe Adrian Păunescu, la Baia Mare, în 1976, pe când el urmărea activitatea Cenaclului Flacăra, în care a intrat trei ani mai târziu. "Eu, la Flacăra, am simţit suflul libertăţii", a spus cantautorul.

Despre Adrian Păunescu a spus că avea o personalitate marcantă şi era un om de la care "puteai să înveţi foarte multe". "Eu, datorită lui Adrian Păunescu, am cântat pentru prima oară pe scenă "Deşteaptă-te, române", într-o perioadă în care era interzis", şi-a amintit Bertzi.

"A dăruit mai mult decât puteam noi duce şi înţelege. Pe mulţi i-a deranjat valoarea lui incontestabilă. Multora cred că le era frică de el - şi înainte şi după '89. Lui nu-i putea pune nimeni pumnul în gură. Cred că a plecat dintre noi, în mare parte, neînţeles şi neascultat", a încheiat Ducu Bertzi.

×
Subiecte în articol: observator